Fumatul este un viciu ca oricare altul. Desi am avut in tinerete momente cand nu concepeam cafeaua fara tigara, totusi aceasta nu s-a lipit niciodata de mine, iar cand am renuntat nu mi s-a parut greu. Dar nu pot sa spun ca a fost meritul meu. Cum n-a fost meritul meu nici la alte slabiciuni de care cu adevarat nu ma puteam desprinde. Omul, prin sedinte indelungate la psiholog, poate eventual sa se rupa de viciu, dar o face fara sa-L ia pe Dumnezeu ca si coautor al acestei renuntari. Si prea arareori, izbanda este desavarsta.
Din experienta stiu ca rugaciunea ne indeparteaza de orice viciu, fie el oricat de adancit in madularele noastre. Pur si simplu ne pomenim intr-o zi ca nu mai simtim nevoia de a chema acea dulce slabiciune care ne tulbura mintea si gandurile. Dimpotriva, ochii vad aceleasi imagini, dar ne lasa reci si ne intrebam cum se poate asa ceva. La Dumnezu se poate orice. Cand ajungem sa invingem pacatul si sa nu mai simtim nevoia de a-l chema, atunci inseamna ca Dumnezeu ne-a iertat, dar nota de plata inca este in buzunarul nostru, menita sa ne aminteasca de cel care-am fost si care nu meritam iertare. Iar daca am fost iertati, nu e meritul nostru, ci bunatatea Lui!