[glykys]

- De unde credeti ca porneste criza familiei?
- Draga, din criza elementelor care formeaza familia. Suntem fiecare cu starea noastra, cu masurile noastre si nu ne putem angaja cu alte masuri la lucruri care cer o masura mai mare. Sunt atatea familii care se destrama, sunt atatea incercari de refacere a familiei sau de a-ti reface situatia de familist intr-o alta conjunctura si toate acestea, in general, nu duc unde trebuie, pentru ca cine nu este bun intr-un loc nu este bun nici intr-altul. Si cineva care nu este capabil sa sustina o casnicie binecuvantata de Dumnezeu si stricata apoi de om inseamna ca in realitate nu este capabil de mai mult sau ca degeaba cere celuilalt ceea ce nu poate sa faca. Neputinta omeneasca este o realitate si aceasta trebuie avuta in vedere de la inceput. Daca se incepe rau, nu se poate ajunge la bine, pentru ca majoritatea oamenilor care se casatoresc au in vedere in principal sexualitatea si multi sunt uzati gata cand se casatoresc si, dupa aceea, pentru ca se tot insista pe latura aceasta si nu pe latura spirituala, se ajunge repede la desfacerea casatoriei.

- Care credeti ca ar trebui sa fie centrul de spiritualitate al familiei?
- Nu exista un centru de spiritualitate al familiei ca organizatie, insa fiecare familie trebuie sa isi gaseasca fagasul de urmat. Pentru aceasta trebuie si o pregatire, o pregatire spirituala, o pregatire intelectuala, o situatie care sa te mentina si la greu, nu numai la usor. Oamenii de astazi sunt foarte comozi. Sunt comozi in ceea ce priveste starea lor, in sensul ca vor totul de-a gata. Copiii sunt putini la parinti. Parintii le satisfac dorintele: "lasa-l, sa nu sufere!" daca isi doreste ceva:"da-i, sa aiba!"si as amai departe. Si copilul doar atat mai are de facut, sa invete, si altceva nu mai are de facut. Or mai de mult, cand oamenii cei multi erau la tara si erau chinuiti cu munca, cu greutatile pe care le impune munca campului, erau mai seriosi si mai capabili sa duca greul.



In cuvintele Avvei Dorotei este vorba si despre aceea ca fiecare din noi ne asemanam cu un vas. Cu uin vas care se poate sparge si care uneori se si sparge. Si daca aruncam cu piatra intr-un vas, din vas va curge ceea ce este in vas. Deci cu un cuvant jignitor aruncam in fiinta unui om si cu aceasta ocazie se descopera ce poarta el in sufletul lui. Daca are o viata curata, daca are o viata luminata, daca in vas este ceva bine mirositor, piatra, cuvantul jignitor, nu face altceva decat sa descopere ce este inauntru. Si daca in vasul acela este ceva foarte rau, urat mirositor, atunci nu este d evina cel care sparge vasul, ci vina o poarta cel care a adunat lucruri rele in vasul sufletului sau. Noi, de fapt,nu avem nicio trebuinta sa stim ce poarta altul in suflet. Trebuie totusi sa fim cu grija sa nu scoatem la iveala niste lucruri pe care nu le binecuvinteaza Dumnezeu si de care nu se pot bucura oamenii. Grija noastra trebuie sa fie sa inmultim binele, sa inmultim bucuria, sa inlaturam tot ce este impotrivitor bucuriei.