הָאֲדָמָה + *מַתנִשְ = * לְנֶפֶשׁ
"
Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din țărână luată din pământ, și a suflat asupra lui suflare de viață și s'a făcut omul întru suflet viu." (
Facerea 2,7 - versiunea Anania)
Prin prejudecata dualismului grecesc putem vedea în textul din Facerea 2,7 ceea ce el nu spune, dar atunci când studiem scrierile biblice, trebuie să le vedem așa cum au fost văzute ele prin prisma holismului evreiesc. Moise nu afirmă în această descriere a creției omului că omul ar fi primit de la Creator un suflet viu, ci spune foarte clar că omul a devenit un suflet viu.
Pentru evrei omul nu este altceva decât o ființă care își are existența în suflare, în suflet, în spirit, în acel principiu de viață pe care Creatorul l-a dat omului. Tertulian, de exemplu, credea că acesta este momentul în care omul primește spiritul, inteligența, devenind asemenea lui Dumnezeu, iar Augustin, Irineu și Sfântul Ioan Gura de Aur credeau că acesta era momentul în care omul a primit sufletul. Tertulian are o interesantă teorie a sufletului. Sufletul e născut din suflarea lui Dumnezeu, e nemuritor, material, cu formă, simplu în substanța sa, înțelept prin sine, mișcându-se in chip variat, înzestrat cu hotărâre liberă, expus accidentelor, schimbător prin fire, rațional, suveran, divinitoriu, revărsându-se deodată. Sufletul e material pentru că, potrivit cunoscutei teorii a lui Tertulian, materialitatea este condiția existenței; ceea ce nu e alcătuit din materie, nu există. Tertulian este primul scriitor creștin care introduce în teologia creștină ideea iadului (grecescul Hades), focului veșnic, rugăciunea pentru morți. O asemănare izbitoare cu dualismul grecesc și filosofia păgână grecească. Rezumând sec, matematic textul din Geneza 2,7:
OMUL (SUFLETUL VIU) = ȚĂRÂNĂ + SUFLARE DE VIAȚĂ