Hm, e treaba foarte grea si te inteleg. Si eu m-am confruntat si ma confrunt cu astfel de probleme. Lumeste si biologic e de inteles si chiar normal. Duhovniceste, nu, pentru ca ai vazut ca Hristos spune ca desfranat e si cel care priveste o femeie cu pofta, deci si cel care nu isi materializeaza gandul in fapta. Cei casatoriti sunt casatoriti, poate ca le mai trece si romantismul de la o varsta.
La noi, persoanele necasatorite, repet, e treaba grea. Se trateaza, in primul rand, cu spovedanie. Ii spui parintelui ce ai scris aici. Vezi ce sfaturi iti da. Daca ai o viata mai activa si iti tii mintea ocupata cu datoriile pe care trebuie sa ti le implinesti acasa, la serviciu, e mult mai bine. De asemenea, iti poti tine mintea ocupata cu rugaciunea. Sau poti face metanii, daca esti singura in camera sau poti citi o carte.
Bine, dar inainte de toate, trebuie sa constientizezi tu insasi ca nu e bine ce faci. Si nu e bine doar ca te invoiesti acestor ganduri, ci ca ramai cantonata in imaginar, in ceea ce ar putea sa fie, in ceea ce ar fi putut sa fie, ceea ce e, de fapt, o fuga de realitate. Pentru ca timpul fuge, astia sunt cei mai frumosi ani ai vietii si nu se mai intorc. De abia cand vei intelege cu adevarat asta, vei gasi puterea sa te rogi lui Dumnezeu pentru a-ti scoate un cale un om alaturi de care sa porti crucea casatoriei, in vederea manturii.
Sper sa iti fie de folos ce am scris.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
|