[Mihailc]

Trebuie să recunoaștem că terminologia bisericească, chiar și atunci când riscă să se transforme în limbaj de lemn prin abuz și utilizare inadecvată, are un farmec aparte, în măsură să detensioneze semantic realitatea la care face trimitere. ”Cuget trupesc” sună deja cuminte, ca o prostioară care-ți trece prin cap și o alungi ușor prin abandonarea ei încă din stadiul de ”idee”. Totuși a cugeta la realitate din perspectiva trupului este altceva decât declanșarea mecanismului psiho-fiziologic ce momește oamenii spre înmulțirea ipostasurilor. Acesta din urmă e instalat în noi, nu știm de când, poate dintotdeauna, și produce o perturbare greu de controlat doar prin mijloacele pe care le avem în dotare ”din fire”.
Sigur că duhovnicul poate ajuta mult iscodind toate ungherele situației și e folositoare și evaluarea etico-psihologică a limitelor în care ne mișcăm când apare ”zburătorul” pe la fereastră. Poate fi o problemă serioasă apariția acestui impuls firesc în afara unei învăluiri afective, adică în afara iubirii pentru o persoană concretă. Pofta de dragul poftei, e periculoasă dar nu neapărat mortală dacă faci față situației. A face față situației, în contextul de față, înseamnă a-ți organiza apărarea în așa fel încât să oprești atacul înainte de a te birui sub forma satisfacerii poftei ”solo”, în ”duet” sau și mai rău (Doamne ferește!) în ”orchestră”. Din experiență îți spun că în asemenea cazuri sportul practicat cu hărnicie constantă e cel mai eficace calmant, răbdarea e vaccinul, antrenamentul psihologic e remediul chirurgical în caz de urgență, iar rugăciunea face ca toate acestea să capete o tărie înzecită. Dacă problemele persistă e semn că ar cam trebui să te așezi la casa ta, dar aici dăm în alte complicații...