"Intr-un oras oarecare traia un episcop care, prin lucrarea lui Satana, a cazut in preacurvie. Dupa cateva zile urma sa fie savarsita Liturghia in Biserica si, fara ca cineva sa cunoasca pacatul episcopului, el s-a marturisit inaintea oamenilor, zicand:
- Am savarsit pacatul preacurviei.
Dupa ce a rostit aceste cuvinte, el si-a scos omoforul si l-a pus pe sfanta masa.
- Nu pot continua astfel, a zis episcopul.
In urma acestei scene de sincera marturisire, oamenii au fost cuprinsi de emotie si au strigat cu glas tare lamentandu-se:
- Acest pacat sa fie asupra noastra, ramai insa in episcopat.
- Daca doriti sa raman cu voi, a raspuns episcopul, faceti ceea ce va zic. El a poruncit ca usile bisericii sa fie de indata inchise, s-a asezat cu fata in jos de o parte a usii si le-a zis oamenilor:
- Cel ce nu calca pe mine atunci cand iese din biserica nu este de partea lui Dumnezeu.
Toti oamenii au facut ceea ce le spusese episcopul, adica l-au calcat in picioare in timp ce plecau din biserica. In timp ce ultima persoana era pe punctul de a iesi din biserica, o voce s-a auzit din ceruri, zicand:
- I-am iertat episcopului pacatul datorita marii sale smerenii."
Avva Antonie (251-356) a spus: " Am vazut toate capcanele diavolului intinse peste tot pamantul, am suspinat si am zis: " Oare ce trece pe langa acesrea, fara sa fie prins ?" Si am auzit o voce care mi-a zis: "SMERENIA".
Acelasi Batran i-a zis lui avva Pimen (sec. V): " Lucrarea unui om este aceasta: sa-si asume responsabilitaea pacatului inaintea lui Dumnezeu si sa infrunte ispita pana la ultima suflare".
|