Citat:
În prealabil postat de anonim30
Imi vin in minte Fericirile promise de Domnul. Cum de mangaie El (prin Duhul Sfant) pe cei ce plang? Plang doar cei credinciosi? Doar la ei se referea?
Mai mult. 'Cine iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, acela mincinos se va chema.'
Gandind mai...matematiceste, putem spune ca daca il iubeste pe aproapele, il poate iubi in mod inconstient pe Dumnezeu, ca alege Binele, ca alege implicit pe Domnul? Exclud ideea ca exista iubire fara Dumnezeu, ca exista bine fara Dumnezeu, dar mie greu sa exclud ipoteza de mai sus.
Multe locasuri sunt promise de Domnul si cu siguranta cele rezervate Sfintilor sunt cele de mai aproape de El, insa parerea mea este ca nici cel ce va alege Binele nu va fi aruncat.
|
Mangaie pe cei ce plang, nu se refera la plansul in mod fizic, ca si animalele plang.
Asadar, despre "plansul cel fericiti, cum il numeste Sfantul Grigorie de Nyssa, vorbeste Mantuitorul Hristos, despre intristarea pentru neputintele si pacatele noastre, care ne indeparteaza de Dumnezeu. Nu orice lacrimare ne apropie de Dumnezeu, nu orice plangere ne descatuseaza din stransoarea pacatului, nu orice intristare se cuvine a fi mangaiata de Dumnezeu, desi nici o lacrima nu cade fara ca Dumnezeu sa stie si nici un suspin nu trece de la fata Lui.
Plange si hotul de ciuda ca nu a reusit sa fure mai mult, si doritorul de rau ca nu a reusit vreo isprava intocmai ticluita de el, etc.
'Cine iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, acela mincinos se va chema.'
Aceasta este foarte adevarat.
oamenii deopotriva crestini sau nu, iubesc omeneste, limitat, schimbator, o iubire care usor se transforma in ura. Ina numai cine crede in Dumnezeu are sansa sa schimbe iubirea sa omeneasca in iubire dumnezeiasca. Ceilalti, care nu vor sa creada in Dumnezeu raman cu acea iubire limitata, omeneasca si schimbatoare.
Un exemplu de iubire dumnezeiasca:
Harisma dragostei
Dintre toate harismele Cuviosului Paisie Aghioritul, cea care impresiona cel mai mult era dragostea lui – o dragoste arzatoare, dulce, atotputernica, dumnezeiasca, fara margini, fara sovaire si cu o desavarsita jertfire de sine. Aceasta dragoste izvora din launtrul sau si imbratisa, fara deosebire, cu aceeasi caldura pe cei buni si pe cei rai, pe prieteni si pe vrajmasi, pe cei cunoscuti lui si pe straini, pe ortodocsi si pe cei de alta credinta, pe oameni, animale, plante, dar mai presus de toate pe Dumnezeu. Aceasta nu era o dragoste omeneasca.
Numai Sfantul Duh poate naste o astfel de dragoste in inima omeneasca. Dragostea omeneasca este atat de mica si plina de interes, atat de trecatoare si nestatornica, atat de egoista si de asupritoare, si se schimba atat de usor in antipatie si ura, incat este o rusine si o nedreptate sa o comparam cu dragostea Parintelui Paisie Aghioritul.
Acum intoarce-te la tine insuti si la omul tau si vezi daca dragostea voastra este asa: la fel si cu aceeasi intensitate pentru absolut toata lumea.
Tu consideri ca un om care iubeste alt om este minunat si bun insa un om este minunat si bun atunci cand iubeste pe toti oamenii fara deosebire ca in exemplul de mai sus.
Nu ne ramane decat rugaciunea. Sa ne rugam cu ardoare ca Dumnezeu sa ne invete sa iubim si sa ne rugam cu ardoare sa daruiasca si credinta celor ce nu cred.
Asta trebuie sa faci draga doamna, sa te rogi cu lacrimi fierbinti lui Dumnezeu ca acest om care vad ca iti este drag sa inceapa sa creada. Si aceasta se va face cu voia lui Dumnezeu si datorita rugaciunilor dvs.
Spor in rugaciune si nadejde la Domnul!
__________________