Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Rugaciune sa fie sa intelegem porunca iubirii si rugaciune sa fie ca sa scriem cu duh bun.
Pune intotdeauna gandul bun inaintea gandului celui rau mai ales daca este vorba de aproapele. Nu judeca dupa fata pe om cu gandurile cele rele, ca nu dai dovada de iubire de aproapele. Lasa pe Dumnezeu sa judece pe cel nemilos. Nu judeca omul care respecta Legea Domnului - ca fariseu, ca nu stii cum e, ci stie doar Dumnezeu, ca sa nu fi tu judecat de neiubire de aproapele. Ca chiar de ai stii ca este asa si tot nu ai voie sa il judeci ca tot iubire de neaproapele este.
Adevarata iubire de aproapele vine din iubirea de Dumnezeu pentru ca de aceea Dumnezeu ne-a spus ca cea dintai porunca este sa iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si ce-a dea doua este sa iubesti aproapele ca pe tine insuti ca de ar fi fost invers Dumnezeu le-ar fi dat invers. Insa la Dumnezeu este dreptatea.
Cu adevarat ca daca nu iubesti pe Dumnezeu nu vei stii cum sa iubesti aproapele corect si bine adica dumenzeieste. Insa daca nu exista iubire de Dumnezeu sa iubesti aproapele asa cum stii, stamb, si limitat ca atunci aproapele se va ruga pentru tine si pentru necredinta ta. Prin rugaciunile aproapelui capeti credinta si indurare de la Dumnezeu cu voia Domnului atunci cand va sa fie. Ca la Dumnezeu este a da si a lua dupa cum de la Dumnezeu este viata si moartea.
Omul care iubeste aproapele dar nu iubeste pe Dumnezeu, are iubire din fire mostenita de la neamul sau care a fost credincios. Ca asa face Dumnezeu dreptatea ca unii binecredinciosi sa duca virtutile in neam. Pentru ca asa cum pacatul se rasfrange in neam asa se rasfrange si virtutea. Nu degeaba un monah aduce binecuvantare pana la 7 generatii in familia sa.
Insa omul neiubitor de Dumnezeu are si pacatul neiubirii de Dumnezeu care poate veni din ispita diavolului sau poate veni si el din neam. Ca nu tot neamul unui om este binecredincios.
Bine ar fi ca rugaciunile noastre pentru aproapele sa prisoseasca ca sa nu prinda cumva vremea sfarsitului pe vreun aproape de al nostru necredincios. Ca daca vremea este trecuta nu o mai putem intoarce. Ca Dumnezeu nu mantuie pentru virtutile din fire (care sunt stricacioase) ci pentru virtutile din Duhul Sfant ca de aceea trebuie sa capatam firea cea noua si sa dezbracam omul cel vechi. Ca nu poti sa te dezbraci de omul vechi si imbraci pe omul cel nou si curat, fara de Dumnezeu. Ca fara Dumnezeu nimic nu putem face. Cu Dumnezeu putem imbraca firea dumnezeiasca iar fara Dumnezeu ramanem cu firea cea lumeasca care este stricacioasa.
Omul care iubeste din fire este schimbator, asa cum firea este schimbatoare si chiar daca astazi arata iubire mare, fara Dumnezeu , maine se poate schimba in ura mare. ca nedorind pe Dumnezeu si rugaciunea, cade usor in pacat pentru ca se lasa condus de miscarile inimii si de carnea lui.
Si ca sa arat mai minunat si mai bine ce inseamna aceasta aduc un alt cuvant care este vrednic si pe langa care cuvantul meu este plapand , si mic si nevrednic.
"Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre căzute: porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul și sângele; porunca este nouă, iar inima noastră -veche.
Iubirea noastră firească a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă -Hristos o poruncește - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos.
Însușirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însușire veche nu i se potrivește.
Căderea a supus inima stăpânirii sângelui și, prin mijlocirea sângelui, stăpânirii stăpânitorului acestui veac. Evanghelia slobozește inima din această robie, din această silnicie, și o aduce sub călăuzirea Sfântului Duh.
Sfântul Duh ne învață să iubim pe aproapele în chip sfânt.
Iubirea aprinsă, hrănită de Sfântul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firești, trupești, stricate de căderea în păcat. (Scara, Cuvântul 15, cap. 3).
"Cel ce spune că poate avea pe amândouă aceste iubiri se amăgește pe sine însuși", a spus Sfântul Ioan Scararul (Cuvântul 3, cap. 16).(si fireasca si dumenzeiasca)
Adevărata iubire de aproapele se întemeiază pe credința în Dumnezeu, "Ca toți să fie una", a strigat Mântuitorul lumii către Părintele Sau, "după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una" (Ioan 17, 21)
" Sfantul Ignatie Brianceaninov
in incheiere as vrea doar sa adaug ceva legat de citatul Sf. Ioan Scararul. Cand primim pe Dumnezeu si ne schimbam firea, nu mai ramane nimic din firea veche deci iubirea acea fireasca si omeneasca este arsa de focul iubirii aprinse, hranita de Duhul Sfant. Pentru ca asa cum dumnezeirea nu este amestecata cu pacat asa si iubirea dumnezeiasca nu se amesteca cu iubirea omeneasca si fireasca.
Iertat sa imi fie cuvantul , celor care au mult umanism modern si ca nu cumva sa credeti ca daca nu va impartasesc ideile nu va iubesc. Ca vreau sa invat si sa respect de la Domnul porunca iubirii de aproapele care pentru mine inseamna tot deci aproapele meu nu este doar copilul meu sau mama mea ci sunteti voi toti oamenii care ingaduie Domnul sa ii cunosc si pe care nu ii cunosc.
cea mai mare dovada a iubirii de Dumnezeu este ati incredinta casnicii si apropiatii in mana Domnului.
A avea incredere in grija lui Dumnezeu pentru ei mai mare decat incredere in grija ta pentru ei. Si a te ruga ca Dumnezeu sa le poarte de grija.
Asadar sa incredintam in mainile Domnului pe dragii nostri cu rugaciunile noastre si atunci Dumnezeu va avea grija de ei.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|