[dobrin7m]

"De ceva timp m-a cuprins un sentiment de frica , frica de judecata Domnului, pentru multele si marile mele pacate. Atat de tare era acest sentiment , seara , dupa rugaciune incat era de nestapanit. Gandul ca s-ar putea sa pun capul pe perina si ca "au patul acesta nu imi va fi mie groapa?" ma strabatea fara incetare. Pacate multe si grele sinteam ca atarna de grumazul meu ca o piatra de moara. Si frica de judecata Domnului ma coplesea seara de seara. Zile intregi tanguia sufletul meu pana tarziu in noapte. Am spus asta duhovnicului meu. Iar el m-a sfatuit: schimba rugaciunea lui Iisus cu iertarea: spune Doamne te rog ma iarta!
Si asa am facut. Ore in sir in noapte pana cadeam franta era un continuu Doamne te rog ma iarta!

Intr-o seara, tarziu in noapte dupa cateva ore de rugaciune de iertare s-a intamplat. Deodata cugetul, sufletul s-a departa de trup, nu fizic, ci spiritual, greu de explicat in cuvinte omenesti. Prima impresie a fost de sperietura si am incercat sa ma tin aproape de trup. Insa ceva ma tragea. Si m-am lasat purtata de noul simtamant. deodata rugaciunea : Doamne te rog ma iarta a inceput sa curga singura, mintea o spunea singura fara ca eu sa mai fac efortul creierului. Era spusa de suflet. Curgea lin fara oprire. Nici un gand in plus nu mai exista. Un sentiment de pace si liniste greu de descris am simtit. Nu imi mai simteam trupul de parca nici nu aveam. Stateam atenta si nu simteam trupul. Cugetul era limpede si clar cum nu a fost niciodata. Am avut sentimentul sigurantei depline de parca eram pruncul abia nascut la sanul maicii sale. Liniste si pace, calm si siguranta. Cat de frumos era! ce sentiment minunat! Si cantecul rugaciunii de iertare.
Nu stiu cat am stat asa. deodata un gand clar , ca o voce, insa ce voce! Si calma si iubitoare si blanda si dreapta deopotriva la fel si deopotriva deodata a spus: Trebuie sa te impartasesti cu Trupul si Sangele Domnului.
Brusc am simtit un sentiment de dorinta arzatoare sa primesc Impartasania, ca un canceros care tanjeste dupa medicamentul miraculos. Exact acesta era sentimentul: eu pacatoasa si canceroasa de pacate trebuia sa primesc medicamentul miraculos , datator de viata.
Dintr-o data un alai de ganduri galcevitoare, multe si felurite au patruns in mintea mea. Iar pacea si linistea si bucuria am simtit-o ca se departeaza. Nuuu! am strigat! Nuuuu! Nu pleca te rog!
incet si trist pentru mine a spus: daca ai dat importanta gandurilor ce au venit!
Si gandurile au patruns mai tare in minte si m-au umplut la fel ca inainte. Am revenit spiritual, m-am uitat la trup, am cugetat, ah gandurile felurite si multe, de toate felurile si din firea mea, si care nu erau din firea mea. Of gandurile astea sa fie in mintea mea in loc sa fie Domnul!

Dar stiam. Trebuia sa merg iute la parintele meu sa ma spovedesc si sa ma impartasesc.
El mi-a aratat ca singura cale de iertare este aceasta."