În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu. În niciun caz nu trebuie să credem că rugăciunea, dacă nu e "în duh de pocăinţă", ar atrage osânda. Nimeni din cei care îi cer Domnului peşte nu primeşte aspidă.
La Împărtăşanie, da ! A te împărtăşi în nevrednicie, poate atrage osânda, fiindcă înseamnă a adăuga marele păcat al sacrilegiului la cele care deja atârnă de suflet. Avem un argument liturgic pentru asta, acel crez dinainte de cuminecare, în care spunem "nu spre osândă să-mi fie împărtăşirea aceasta..."
Dar, în ceea ce priveşte rugăciunea, nu avem nimic asemănător. Rugăciunea poate fi primită, sau poate să nu fie primită, dar osânda nu o poate atrage. Cu alte cuvinte, în urma rugăciunii credinciosul nu poate ajunge într-o stare mai rea decât aceea dinainte de a se fi rugat. Rugăciunea este şi pentru drepţi, şi pentru păcătoşi. Şi vii, şi morţii, toţi pot trage folos vorbind cu Dumnezeu. Fiindcă, în fond, este ceea ce facem: când noi vorbim cu Dumnezeu, numim asta: "rugăciune".

Frate ! Simţi că boala mândriei, care e început tuturor bolilor, încă se mai cuibăreşte în inima ta ? Roagă-te ! Nu te gândi că Dumnezeu te va trăzni fiindcă îndrăzneşti să te rogi Lui în această stare, fiindcă El ţi-a spus ţie: "îndrăzneşte!" şi a spus: "cere, şi ţi se va da!". Cere-i lui Dumnezeu umilitatea şi El ţi-o va da. Dacă mândria e regină şi începătoare a relelor, contrariul ei, umilitatea, e începutul fericirilor! Nu crezi? Citeşte în Matei cap 5, ori ascultă la Sf Liturghie care este ordinea "fericirilor" şi vezi care e începătoare tuturor. Şi atunci, te întreb: Tatăl ceresc, care vrea să fii fericit împreună cu El timp de o veşnicie, cum crezi că îţi va refuza fericirea aceasta, nedându-ţi arvuna ei?

De aceea, spun: cei care socotesc că s-au pocăit, să se roage ca să-I mulţumească Domnului şi să nu fie asemenea fariseilor. Iar cei care socotesc că nu s-au pocăit destul, şi aceia să se roage, ca să primească acest mare dar !