"Doara nu ma voiu duce la un buddhist sau la un mahomedan sa-i intreb: Drept inteleg eu poruncile Domnului?...

Astfel eu cautam, citind cu precadere Noul Legamant, catre sfintitii slujitori ai Bisericii, catre profesorii de Theologie; catre scrierile barbatilor apostolici, ale marilor nevoitori, fara a ocoli si pe cele din trecutul apropiat si pe cele ale contimporanilor mei.
In acea vreme scrierile celor de pe urma putin imi ajutau in chip nemijlocit. In schimb, intalnirea cu scrierile Nevoitorilor corespundea intru totul nevoilor mele. La ei am aflat nu doar povatuiri insuflate pe calea ce mi-o alesesem, ci si multe minunate talcuiri ale evenimentelor duhovnicesti launtrice care imi erau deja cunoscute.
Pe de o parte ma intaream in cunoasterea lumii duhovnicesti, pe de alta intram intr-o lupta incalcita cu slava desarta
Lupta cu slava desarta era asa: descoperind in scrierile lor o potrivire cu experienta mea, se intampla sa simt o revarsare de multumire (de sine) care imi invaluia inima asemenea namolului. Atunci se pierdea viziunea Luminii ceresti, uneori pentru vreme indelungata.
Cand incepeam sa inteleg ceea ce mi se trimitea prin dreapta lui Dumnezeu, atunci "stanga" mea prapadea totul.
Nu o data mi s-a intamplat: ma rog, inecat in lacrimile zdrobirii inimii, si de-abia se iveste undeva langa mine, si inca in aer, un gand de slava desarta, ca ma ridic de la pamant pagubit. Lacrimile s-au dus, sufletul pustiit, trupul zdravan, viata duhovniceasca - s-a dus.
Dupa multe repetari ale acestei napaste am ajuns sa ma ingrozesc la cel mai mic semn al apropierii acestui vrajmas si mi-am intetit plansul pocaintei: "Doamne, sositu-mi-au ucigasii, mantuieste-ma!"
Atunci am inteles de ce Parintii nu iubeau laudele: pana si desavarsitii nu scapau fara o oarecare paguba in dragostea de Dumnezeu.

... in nazuinta noastra de a urma pasilor Lui, la inceput trecem printr-o experienta grea a unei tot mai mari dezgoliri a nimicniciei noastre.
Amar, dar in acelasi timp minunat este acest proces: adancul sau inteles insa ni se descopera de abia in sfarsitul caii.

Astfel, in durerea intregii noastre alcatuiri, ne adancim in marea de lacrimi a pocaintei atotcuprinzatoare. Stim din experienta ca nu este alta cale de a lepada de la noi scarba patimii mandriei pe care am mostenit-o din cadere. In starea unei astfel de pocainte ne deschidem lucrarii Duhului Sfant in noi; lucrare puternica, ce ne da mai nainte a gusta vecinica impreunare cu Dumnezeu."


Selectii din volumul "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este", de Arhimandritul Sofronie, traducere de Ieromonah Rafail (Noica), pag. 182-184