Ca şi violenţele din Anglia, mi se pare că şi cele de la noi (tocmai am auzit la radio că s-au întins în 25 de oraşe) sunt lipsite de obiect. Momentul politic tensionat generat de retragerea lui Raed Arafat constituie doar pretextul pentru ca suporterii violenţi ai diferitelor cluburi de fotbal să-şi transpună în stradă dorinţa de a-şi manifesta, la modul primitiv, barbar, bărbăţia. Absorbiţi de inconştientul găştii se simt solidari şi puternici. Ce mai contează dacă există vreo cauză pentru care să te baţi? Oare pe stadion ea este reală?

Cei care protestează la lumina zilei şi care nu vor să se confunde cu huliganii, cer, măcar, ceva. O schimbare a condiţiilor de viaţă. Poate, influenţaţi de partidele de opoziţie, care nu pot rata o astfel de oportunitate, cer schimbarea guvernării PDL. Dar cu cine să-i schimbi? E tot mai transparent faptul că partidele politice nu sunt altceva decât grupuri de interese care îşi dispută ce a mai rămas din economia ţării, aruncând firmituri electoratului, care se străduieşte să observe de la cine ar putea să primească o bucăţică mai bună.

Cu ce sunt mai buni unii decât ceilalţi? Poate diferenţa să o facă puţinele feţe mai curate care se află, inevitabil, în fiecare dintre grupuri, cu scopul de a mai lumina imaginea partidului. Dar, atâta vreme cât mentalitatea generală va fi coruptă, atâta vreme cât toţi consimţim la compromisuri, la a mitui şi a da mită sau la a subordona confortului personal credinţa, în loc să aducem roade ale Duhului vom aduce în continuare roade ale păcatelor, care ne sufocă tot mai mult.