Până atunci erau o familie fericită. Kostas şi Froso trăiau bine şi dobândiseră şi un băieţel, Dimitris.
Însă... la serviciul lui Kostas venise o nouă funcţionară. Biroul ei se afla în aceeaşi încăpere cu al lui. La început nu părea nimic primejdios. Dar mai târziu lucrurile s-au schimbat. Kostas a devenit nervos, distrat. Froso a observat imediat schimbarea bărbatului său. Nu i-a spus însă nimic. Ştia ce caracter are. Ar fi înrăutăţit situaţia.
Până ce într-o zi a plecat din casa lui, lăsându-şi soţia şi copiii.
Froso nu voia să ajungă la tribunal. S-a luptat cu inima curată pentru a depăşi drama în care se afla.
S-au scurs zece ani. Dimitris devenise un voinic de 19 ani. Funcţionar la o bancă, câştiga atâta cât trebuia ca să trăiască amândoi.
În anii aceştia, tatăl, fiind părăsit de femeia aceea rea, singur, izgonit de la serviciu, a fost nevoit să trăiască în lipsuri şi izolare. Într-o zi s-a îmbolnăvit grav. I-au paralizat mâna şi piciorul drept. Locuia într-un subsol şi nu avea pe nimeni să-l îngrijească. Lacrimi fierbinţi îi udau perna.
Dimitris a aflat despre situaţia tatălui său. L-a durut. Orice a făcut, era tatăl lui. I-a spus mamei sale. Şi într-o după-amiază a luat o maşină şi s-a dus în camera tatălui său. Mizerie şi sărăcie...
- Tată, ridică-te! Te voi lua acasă la noi. Inima mea nu îndură să te vadă aşa.
Kostas a început să plângă. Nu a putut spune nimic altceva, decât: „Iartă-mă, copilul meu!”
Şi l-a transportat acasă...
Era Vinerea Mare! În ziua aceea Dumnezeu Se răstignise din iubire... Din iubirea care iartă ..........