Am gasit in lucrarea "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este" de Arhimandrit Sofronie Saharov, mai multe cuvinte de folos sufletesc, legat de tema threadului, printre care si urmatorul pasaj (pag. 206/207):

"Cu cat mai incordat cutremurul nostru de a ne arata nevrednici de Dumnezeu, cu atat mai "dezgolita" se va arata toata lumea noastra launtrica, si pentru noi insine, si, bineinteles, inaintea Fetei lui Dumnezeu: "Nu este zidire nearatata inaintea Lui, ci toate sunt goale si dezvelite inaintea ochilor Sai" (Evr. 4:13).
Privegherea mintii si trezvia inimii duc la ceea ce multor necercati le poate parea de necrezut sau exagerat, si anume: crestinul descopera prezent in sine, si vadit si ascuns, tot raul inlauntrul sau, cel putin ca potential, si se vede pe sine cu adevarat mai rau decat toti si decat totul."


"Domnul a zis: <Nu va temeti de cei ce ucid trupul... ci... temeti-va de Cela ce, dupre ce a ucis, are stapanire sa arunce in gheena. Asa, zic voua, de Acela sa va temeti.> (Lc. 12:4-5) Domnul, Cela ce S-a dat pe Sine mortii pe cruce, nu spune cuvinte desarte, fara insemnatate. Iar eu nicicum nu voiam sa le micsorez caracterul categoric. Si frica, frica de viata datatoare - nu se departa de la mine. Mai mult, ceva straniu se petrecea: de cum slabea aceasta, simteam launtric indepartarea de la mine a unei puteri vii - rugaciunea scadea, mintea se risipea, simtamantul lui Dumnezeu se pierdea intr-o ceata: cu duhul muream. De abia mult mai tarziu aveam sa aflu ca ma povatuia Duhul lui Dumnezeu, iar chinul mi s-a preschimbat intr-un folos de nemasurat: cutremurul inaintea vecinicei pierzanii si plansul pocaintei - in chip tainic ma prefaceau intreg in rugaciune. Duhul meu, slobod, fara vreo straduinta a vointei, se inalta in contemplarea unor realitati pana atunci necunoscute: nesfarsitele prapastii ale fiintei, intunecatele salasuri ale iadului, dar si Cerul luminat de Lumina nefacuta.
Binecuvantat fie Numele Lui invecii vecilor."