[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de alicia

Usor de spus greu de facut...oamenii din ziua de azi sunt prea delasatori si le place sa traiasca in pacate,mandrie...e greu sa te lupti cu tine insuti!

Nu cred ca suntem pe deplin constienti de pacatul si mandria in care ne complacem. In inselarea noastra, suntem incredintati ca pacatul nostru e mic in raport cu al celorlalti, iar despre mandrie, cu cat ne trage cineva de manecuta, cu atat suntem mai orbiti de furie si spunem vrute si nevrute ca si cum ar avea vreo legatura cu ceea ce suntem noi de fapt. Oare cu cine ne luptam? Cu noi insine, sau cu Dumnezeu? El ne tot trimite incercari, iar noi i le servim la fileu, cat mai strategic, sa nu cumva sa castige vreun punct.
Omul este un munte de mandrie. Atat timp cat il lasi sa se plimbe tantos printre pitici, esti tu insuti un pitic minunat, vrednic sa primesti o bombonica si o mangaiere pe crestet. Daca indraznesti sa-i spui ca a calcat din neatentie intr-un rahat sau intr-un musuroi de furnici, te face una cu pamantul fiindca esti unul dintre razvratiti care n-ai inteles inca dreptul si meritul lui.

@CelMandru

În sfârşit, un mijloc foarte bun pentru a învinge duhul mândriei duhovniceşti este şi ideea menirii noastre. Virtuţile tale sunt lăudate de oamenii cei asemenea ţie. Dar oare pentru oameni trebuie să fii tu virtuos? În lumea aceasta şi lucrurile mici pot să se pară mari. Dar oare tot aşa va fi şi în lumea nouă, unde vei merge tu şi unde vom merge cu toţii? Noi vom locui cândva cu îngerii şi vom veni în contact chiar cu Dumnezeu. Suntem noi oare destul de curaţi pentru aceasta? Nu se vor topi oare virtuţile noastre înaintea ochilor dumnezeirii? Isaia Proorocul toată viaţa şi-a petrecut-o în fapte bune şi s-a învrednicit să fie ales prooroc; şi, cu toate acestea, când s-a văzut înaintea tronului dumnezeirii, atunci, cuprins fiind de groază, a strigat: "Ticălos om sunt eu, căci buze necurate având, şi pe Domnul Savaot cu ochii L-am văzut" (Is. 6, 5) şi n-a vrut să se liniştească până când îngerul nu l-a curăţit prin atingerea buzelor lui de un cărbune de pe jertfelnicul dumnezeiesc. Vezi dar, când îţi vine duhul mândriei, închipuieşte-ţi că te afli nu înaintea unei adunări de vameşi şi farisei, ci înaintea tronului lui Dumnezeu celui desăvârşit, şi desigur vei striga ca şi Isaia, văzând sărăcia sufletului tău şi necurăţia inimii tale, şi corpul şi sângele atotcurăţitor al Dumnezeului-Om vor deveni pentru tine absolut indispensabile, vor deveni cărbune curăţitor.>>

Cum as putea face sa-mi bag in cap toate cele spuse aici si sa nu-mi mai iese in veci de-acolo? Cum as putea face sa-mi insusesc aceasta stare de fapt si sa-mi fie mod de viata?
Din pacate, desi Dumnezeu ne pune zilnic la dispozitie metode simple de inteleptire, noi continuam sa privim pe deasupra si nu intelegem nimic din ce vrea El de la noi, nu doar de la altii. Si iata ca, precum proorocul, ajungem inaintea tronului lui Dumnezeu, singuri cu pacatele noastre. Ne va mai pasa de mirosul de transpiratie a celor din autobuz? Acela ni se va parea parfum. Se spune ca daca omul ar sti cum miroase diavolul s-ar ingrozi. Menirea mea pe lume nu este sa-l judec pe celalalt, ci sa-i caut faptele bune, pe care sa le fac si eu daca pot. Am reusit sa schimbam locul intelepciunii cu al filosofiei ieftine; am ajuns sa ne imbatam de placere cand privim catre cineva artificial sulemenit, si sa strambam din nas la cineva care se intoarce de la munca, transpirat si murdar...

Astazi este praznuirea Sfantului Antonie cel Mare si se cuvine a-l aminti. Se spune ca odata a auzit un om strigand dupa ajutor, ca din gura de sarpe. Apropiindu-se, l-a descoperit pe acesta cazut intr-o groapa si l-a intrebat de ce urla asa de tare? Omul a raspuns ca a cazut acolo de trei zile si de atunci n-a mancat nimic. "Pai eu n-am mancat nimic de 40 de zile si nu mai mai strig asa". Dar vocea lui Dumnezeu s-a auzit intr-o clipa: "Cu harul Meu, Antonie... Cu harul Meu."