• Această imaginaţie este o impresie iraţională şi aproape informă a celor cinci simţuri şi îşi imaginează lucruirle văzute în forma, chipul, culoarea, după cum am spus, de aceea ia seama la cele de mai jos.
• A. Să ştii , că după cum Dumnezeu este în afară de toate simţurile şi lucrurile ce se simt, afară de orice formă, culoare, distanţă şi loc, ca o fijnţă fără formă, neînchipuită, fiind pretutindeni şi mai presus de orice, - tot astfel este dincolo de orice închipuire, în afară de orice imaginaţie. Prin urmare, să ştii că fantezia e o putere sufletească incapabilă a se uni cu Dumnezeu, din cauza unor neajunsuri ale ei.
• B. Al doilea, află că cel ce a fost Lucifer, (luceafărul) întâiul între Îngeri, la început fiind mai înalt decât imaginaţia iraţională şi afară de orice formă, chip, simţire, cu minte raţională, imaterială, fără formă şi fără trup, mai apoi imaginându-şi şi socotindu-şi mintea egala cu Dumnezeu a căzut, după cum gândesc mulţi teologi, în această mult divizată, grosolană şi mutiformă imaginaţie. Astfel, din Înger fără formă, impasibil şi imaterial devenit diavol, oarecum material, în multe forme şi pătimaş.
• Al treilea, să ştii că după concepţia marelui teolog, Sf. Maxim, Adam a fost creat fără imaginaţie. Mintea lui era curată, uniformă, statornică, în aceeaşi activitate. De aceea nu-şi închipuia numic, nici nu se robea simţurilor şi formelor lucrurilor ce decad sub simţuri. Ci fără a întrebuinţa puterea inferioară a fanteziei a-şi imagina forme, culori, chipuri şi distanţe, privea cu peterea superioară a sufletului, care-i intelectual, cuvinte imateriale, limpezo şi spirituale.
• Nu-i nici o patimă trupească sau sufletească care să poată veni în minte pe altă cale decât prin închipuirea celor simţite. Sârguieşte-te, deci a-ţi păstra mintea curată fără forme, culori distanţe, şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu. Dar aceasta nu se poate face altfel decât prin întoarcerea şi adunarea ei în locul cel strâmt al inimii şi al întregului om lâuntric. Fiindcă, cum spun naturiliştii, după cum şarpele când voieşte să-şi lepede pielea veche se duce şi trece printr-un loc strâmt, tot astfel mintea, prin locul strâmt, al inimii al rugăciunii mintale din inimă, se strecoară de imaginaţie, devine clară, curată, strălucită, capabilă a se uni cu Dumnezeu, prin asemănarea ce o are cu El.