Mare dar e frica de Dumnezeu. Cel ce o simte, cel ce o experiaza, isi da seama cu adevarat cat de importanta e, cat de mult ajuta in urcusul duhovnicesc. Insa, din nefericire pentru om, exista ispita de a nesocoti acest margaritar duhovnicesc, de a-l calca, porceste, in picioare.
Frica de Dumnezeu ne ajuta sa fugim de pacate. Dupa a mea parere, nu simte dragostea de Dumnezeu cel ce nu a gustat frica de El, cel ce inca se zvarcoleste in pacate de toate soiurile. Nu pot spune ca am dragoste daca inca ma hranesc cu carnea fratelui meu.
Nu ne-am mai sfasia intre noi precum fiarele salbatice daca ar licari in noi teama de Dumnezeu. Nu am mai lucra contra Celui de Sus, nu L-am bate, nu L-am scuipa si nu L-am rastigni, nu L-am omori, daca ne-am teme de El. Dracovenia cea mare e ca, nesimtind frica de El, infigem piroane in mainile si picoarele Lui, avand dragostea pe buze.
|