Citat:
Īn prealabil postat de Scotland The Brave
Probabil(de fapt sigur) in Biserica Ioane este ultimul refugiu al normalitatii abordarii si intelegerii.Observatiile mele sunt cu privire la ,,tumultul lumii",cum ai remarcat si tu,ce pare cumva a urmari doua aspecte perfide:sa aduca lumea cu nebunia ei conceptuala in Biserica(asta ar fi lovitura finala,Biserica fiind in lume dar nu din lume)si sa prezinte isteria drept trezvie.Si apoi putem trage cortina.
|
Ei, nici chiar asa pesimist, frate Scotland, sa nu ne lasam bantuiti de anxietate...
Ci mai bine, simtind asa o raceala, sa ne intremam cu niscaiva vitamine. Uite ce tratament ne da, intravenos si inca mai adanc, Sfantul Antonie cel Mare ("Vietile Sfintilor" pe luna Ianuarie, pag. 324-326):
Odata a batut oarecine in manastire la usa mea si, iesind, am vazut pe cineva aratindu-se lung si foarte inalt. Apoi intrebindu-l: "Cine esti tu?" el raspunse: "Eu sunt, satana." Eu i-am zis: "Dar ce cauti aici?" Zis-a acela: "Pentru ce ma prihanesc in zadar monahii si toti ceilalti crestini? Pentru ce ma blestema in tot ceasul?" Iar eu zicindu-i: "Pentru ce si tu ii superi pe dansii?", el a zis: "Nu sunt eu care ii supar pe dansii, ci ei se tulbura pe sinesi; caci eu am slabit. Au n-ai citit ca:
sabiile vrajmasului au lipsit pana in sfarsit si cetatile lui i-au surpat? Nu mai am loc nici in pustie, nici in cetate, pretutindeni au venit crestini; chiar si pustia asta s-a umplut de monahi. Deci ei pe sine pazeasca-se si sa nu ma mai blesteme pe mine in zadar."
(As putea sa ma opresc aici, mai ales ca s-a facut valva mare de curind cu Moliftele...
Dar cu o vitamina nu trece toata raceala, asa incat mai propun o doza!)
Atunci minunindu-ma eu de darul Domnului, am zis catre dansul: "De-a pururea fiind mincinos si niciodata spunind adevarul, acum chiar nevrind, ai spus adevarul; caci Hristos dupa ce a venit, te-a facut neputincios si surpindu-te, te-a gonit". Iar acela, auzind numele Mantuitorului si nesuferind aceasta, s-a facut nevazut. Deci daca diavolul insusi marturiseste ca nimic nu poate, noi suntem datori a-l defaima si pe dansul si pe slugile lui.
Iata cum vrajmasul, impreuna cu cainii sai, are atatea viclenii, iar noi invatindu-ne neputinta lor putem a-i defaima cu chipul acesta.
Sa nu cadem cu cugetul, nici sa gandim la temere, nici sa inchipuim intru noi frica. Nicium sa nu gandim unele ca acestea, nici sa ne intristam, ca si cum am pieri; ci mai vartos sa indraznim si sa ne bucuram de-a pururea ca niste mantuiti si sa socotim cu sufletul ca Domnul este cu noi si ca El i-a biruit si i-a rusinat pe dansii. Sa gandim de-a pururea ca fiind cu noi Domnul, vrajmasii nimic nu ne vor face. Caci venind ei, cum ne vor afla, in acelasi fel se fac si ei catre noi si dupa cugetele ce se afla intru noi, asa si ei aduc nalucirile.