Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Si, inainte de a ne aseza la o mica masa, pregatita cu drag de sotia mea, am simtit impulsul de a spune cu totii Tatal nostru... Dar am ezitat, mi-a trecut prin minte gandul ca va fi un pic caraghios, ori, poate, voi ispiti pe careva sa creada ca m-as fatarnici... Si momentul propice a trecut, iar eu am mancat cu ghionturi, apoi m-am luat cu vorba si am uitat... Dar mi-am amintit ulterior si am regretat lasitatea mea. Caci de lasitate e vorba, cred, mai intai.Am trait insa bucuria de a simti nevoia acestei rugaciuni in acele momente! Imi vine a spune ca Domnul era cu noi, atunci, dar nu L-am primit intru totul. Ma biciuiesc singur cu gandul ca cel putin unii dintre noi au asteptat sa dau tonul. Dar nu am facut-o si imi pare nespus de rau. Fusese o pornire sincera. Sa ne rugam unii pentru altii. Dumnezeu sa ne ocroteasca!
|
Acum mult timp si mie mi s-a intimplat acelasi lucru si am ezitat pt ca cei din jurul meu nu prea erau interesati de aspecte religioase.Am preferat cumva,la acel moment,sa-mi conserv imaginea neutra si ,,politically correct"in detrimentul inchinarii.La cateva zile distanta rasfoind Biblia mea mi-a cazut privirea
fix pe urmatorul verset: ,,
Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, de acesta și Fiul Omului se va rușina, când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri." (Luca 9:26).
In plus tocmai terminasem de citit Actele martirice.M-am uitat in oglinda lung si am oftat: ,,Biet epigon,nici macar la o amarat de masa nu ai putut spune ceea ce altii marturiseau in arena,in fata leilor gata sa-i sfasie." Un prieten mi-a spus odata,analizand istoria martirilor crestini,ca traim timpuri populate cu pitici spirituali.La mine ma refer,a nu se intelege gresit :)
Dumnezeu sa aiba mila de noi.