Frate, deşi nu pot să nu te înţeleg, eu însumi simţindu-mă vinovat, pentru că şi eu aş fi putut aminti de rugăciune, cred că te frămânţi prea mult. Era o emoţie a momentului, abia ne cunoscusem... am cam fost luaţi de val. Şi probabil din prea multă delicateţe n-ai spus nimic, ca nu cumva să pari ostentativ. Sau poate e vorba de sfiiciunea de a te ruga între (cu) persoane oarecum necunoscute. Căci rugăciunea este, totuşi, un act intim.
Nu avem exerciţiul comuniunii frăţeşti, al rugăciunii împreună făcute în afara bisericii. Nu obişnuim să ne rugăm decât în biserică şi în familie, eventual.
Trebuie, cu proxima întâlnire, să ne spălăm păcatul ăsta, cum zicea şi Cristi.