Nu ne opreste nimeni de la credinta, si totusi ne opreste cineva. Si educatia noastra. Am crezut multa vreme ca este datorata anilor de comunism ( cu invatatoarea, apoi diriginta care faceau un "misto" usor si permanent de tot ceea ce se apropia de credinta, de biserica). Ni s-a inoculat mici fiind. Apoi am mai crescut un pic si ...am intrat in compania colegilor si prietenilor de varsta noastra si a ...ideilor "progresiste". Peste tot Umanism, renastere, opus "evului mediu intunecat"; zi cu zi, film cu film, carte cu carte...Lucrurile vin mult mai profund decat din anii de comunism; noi suntem transformati, suntem formati in ultimele sute de ani sa omoram in noi omul duhovnicesc. Si atunci cum sa nu ne dezbaram cu anevoie de vechile deprinderi? Daca Dumnezeu s-a indurat de prostia mea- oare nu este acum randul meu sa fac efortul de a merge catre EL? Poate ca face parte din crucea noastra: afirmarea identitatii noastre de crestini!
Voi ce faceti cand aveti "jene" de a sustine pe fata credinta?
Last edited by arwein; 19.01.2012 at 23:36:44.
|