[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de arwein

Voi ce faceti cand aveti "jene" de a sustine pe fata credinta?

Am avut ani de zile "jena" aceasta, până într-o zi când am auzit citit în biserică fragmentul acela în care Domnul nostru ne cere să nu ne ruşinăm de El, amintindu-ne că se va ruşina şi El de noi. Parcă îmi vorbea mie. Atunci am realizat că "jena" pe care o simţeam, de fiecare dată, când trebuia să îmi spun rugăciunea dinaintea mesei în vreun restaurant, ori când trebuia să îmi fac rugăciunea de seară în văzul mai multora, ori "jena" de a pronunţa chiar sfântul nume al Mânuitorului nostru, de a-I spune "Cristos", înlocuindu-l cu "divinitatea", "Dumnezeu", ori altfel, era de fapt din cauză că mă ruşinam de El.

Acuma, îmi văd de practica mea de credinţă la fel, cu mai mulţi ca şi când aş fi singur. Văd uneori mirare, ca şi când bunicii lor nu făceau tot aşa. Mă mai întreabă unii din ce sectă sunt, ca şi când dacă te rogi înseamnă că faci parte dintr-o sectă. Alţii, care nu au citit nimic din Biblie, dar au citit despre Biblie de prin cărţile lui Kernbach sau alte asemenea "surse" se arată doritori să analizeze Biblia cu mine în faţa vreunui şpriţ. Dar eu abat discuţia, ştiind că nu duce la nimic bun. Nu înţeleg de ce se miră lumea chiar aşa. Mai puţin s-ar mira dacă aş fi musulman şi mi-aş scoate covorul verde, decât se miră că un creştin face un lucru aşa de normal precum ridicarea în picioare şi spunerea unui psalm după ce chelnerul aduce farfuria cu mâncare. Dacă mă socotesc ciudat, puţin îmi pasă: în acest caz şi bunicii lor erau ciudaţi.