Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Corect!
Asadar, spre folosul lor (ca s-or trezi, cumva, dupa ce posteaza) dar si al celor care le vad ratacirea, spre luare aminte.
Dar mai e un aspect, pe care nu l-ai amintit, din pacate.
Nu-l voi aminti, atunci, nici eu.
|
Imi cer scuze daca am smintit pe cineva. Clar nu asta a fost intentia mea. Eu nu m-am referit in nici un caz la parasiri ale trupului sau la exaltari, lucruri caracteristice celor cu adevarat sfinti. Eu ma refeream la experinete de genul rugaciunii prin care am ajuns la constientizarea micimii noastre si a maretiei lui Dumnezeu. La experiente in timpul carora am putut "gusta" o particica din minunea rugaciunii. Cand am fi vrut sa ii multumim din toata fiinta noastra lui Dumnezeu pentru tot. O fractiune de secunda cand am intrezarit ceva din maretia lui Dumnezeu.
Nu cred ca eu un motiv de mandrie.
Si ca sa raspund la postarea unde se spunea sa povestesc o astfel de experinta. Nu sunt atat de induhovnicit. Chiar nu sunt. Si nu o spun cu falsa smerenie. De altfel sunt destul de evidente patimile mele: se vede ca sunt mandru, se vede ca imi place sa ma contrazic, se vede ca sunt destul de intolerant, se vede vad mereu paiul din ochiul celuilalt. Stiu cat sunt de grave patimile astea si la ce duc. Am perioade in care imi propun sa incetez. Dar imi iese intr-o anumita masura si dupa ma ia valul. Nu am sa povestesc ceva ce poate parea extraordinar. Dar am avut momente care m-au... nu stiu cum sa spun, doar ca au lasat semne. Si cand am vazut postarea lui Ioan mi s-a parut ca e genul de experienta care ne da o "monstra" din viata vesnica. Multi oameni se pot sminti sau pot fi dezamagiti de recompensa vietii vesnice. Cum adica "Iar viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis."? Nu este reprezentata de placerile vietii de aici? Ce o fi asa de impresionant in a-L cunoaste pe Dumnezeu. Experientele mele de genul acesta au fost extrem de putine. Doua sau trei. Ar putea parea ciudat ca fiind atat de impresionate nu imi amintesc nici macar numarul fiind atat de putine. Poate. Dar toate au avit aceeasi desfasurare, de aceea nu imi amintesc numarul. De fapt nu asta e important. Desfasurarea a fost de felul urmator: cadere in pacat, constintizare ca fara Dumnezeu nimic nu se poate (constientizare rationala si nu bazata pe credinta, deci clar lipsea un element esential pentru inceput), rugaciune prin care ceream iertare, ceream apropiere de Dumnezeu (evident un element esential, pe care rational ti-l poti impune cand te rogi, dar efectul vine doar din inima si daca nu ai suficienta vointa nu iti iese) si in acelasi timp, pacatos fiind ceream si cele lumesti. Dar toate nu ma faceau decat sa constientizez pacatosenia si micimea mea. Si in acelasi timp maretia lui Dumnezeu. Asta ma pacea sa plang faca sa ma pot controla. Linistea din plans? Si in acelasi timp zbucim? E greu de spus. Cum sa iti doresti sa plangi? Dar am zis ca asta s-a intamplat de putine ori. De extrem de putine ori. Si Doamne am mai incercat. Dar nu vine.
Poate ca sunt egoist. Poate ca de fapt cautam o "reteta". Nu stiu.