Citat:
În prealabil postat de arwein
Nu ne opreste nimeni de la credinta, si totusi ne opreste cineva. Si educatia noastra. Am crezut multa vreme ca este datorata anilor de comunism ( cu invatatoarea, apoi diriginta care faceau un "misto" usor si permanent de tot ceea ce se apropia de credinta, de biserica). Ni s-a inoculat mici fiind. Apoi am mai crescut un pic si ...am intrat in compania colegilor si prietenilor de varsta noastra si a ...ideilor "progresiste". Peste tot Umanism, renastere, opus "evului mediu intunecat"; zi cu zi, film cu film, carte cu carte...Lucrurile vin mult mai profund decat din anii de comunism; noi suntem transformati, suntem formati in ultimele sute de ani sa omoram in noi omul duhovnicesc. Si atunci cum sa nu ne dezbaram cu anevoie de vechile deprinderi? Daca Dumnezeu s-a indurat de prostia mea- oare nu este acum randul meu sa fac efortul de a merge catre EL? Poate ca face parte din crucea noastra: afirmarea identitatii noastre de crestini!
Voi ce faceti cand aveti "jene" de a sustine pe fata credinta?
|
Dupa o cununie civila, mirele si-a invitat prietenii la o masa la restaurant. Erau toti oameni de lume, oameni petrecareti, nedati cu ale bisericii. Printre ei se nimerise si un calugar mai in varsta, prieten in copilarie cu tatal mirelui. Inainte de-a incepe masa se ridicara toti in picioare, cu paharele cu tuica in mana si unul mai indraznet zice: "- Si acum sa facem o inchinaciune!" Si inchinara toti zgomotos in cinstea mirilor, numa' calugarul cel batran statea cu capul in jos si fara de pahar in mana. - Brrrrr, se strambara toti de taria bauturii. - Tare, tare, inchinaciunea asta, ziceau ei glumind cu nonsalanta. Apoi se asezara sa manance. Binenteles, glume, veselie, zarva mare, tot tacamul de la o petrecere, iar din cand in cand il tachinau pe bietul calugar: - Si zii tataie, nu uitasi nimica? - Nu, dragilor, ce sa uit? zicea bland "tataie" privindu-i cu ingaduinta. Si radeau mesenii si isi dadeau ghionturi ca l-au facut pe "tataie" sa-si uite de rugaciunea de dinainte de masa. Batranul isi vedea linistit de masa sa, de farfuria sa, manca cuviincios din toate, adica ciugulea din fiecare cate putin. In orice caz, "tataie" era motiv de mare veselie, numa' bun de facut bascalie cu el. Dar "tataie" nu se supara, ii privea cu blandete, ba mai si zambea la glumele lor. Se zice ca a fost o masa reusita, avea toate ingredientele lumesti: mancare buna si din abundenta, bautura asisderea, omul de facut bascalie de el care sa-i binedispuna pe toti era acolo, ce mai, sarea si piperul unei petreceri reusite. La final, cand sa se ridice si sa plece toti, se ridica intai "tataie" al nostru in picioare si dandu-si doua perechi de palme, zice: - Tiiii, da' prost mai sunt! Acuma stiu ce am uitat la inceput si va multumesc ca toti ati incercat sa-mi amintiti da' io, prost cum sunt, nu pricepeam. Am spus rugaciunea doar pentru mine in gand si voi ati fi vrut sa o spun cu voce tare. Iaca o spun acum si imi cer iertare de gafa. Si spuse cuminte "Tatal nostru", apoi pleca. Mesenii perplecsi, inghiteau in gol. Tot cheful pierise ca un fum, toata veselia s-a dus, nu mai avea farmec petrecerea. Se sculara unul cate unul si plecara.
Intrebare: - Suntem noi in stare sa facem ca "tataie"? Putem rabda batjocura pentru Hristos si sa fim prilej de bascalie, iar aceasta sa o facem cu seninatate si fara sa ne suparam, nici sa ne maniem pe cei ce ne batjocoresc? Oare nu ne suparam si ne maniem noi numai cand ne contrazice cineva, daramite sa mai primim si ocari? Spunem noi rugaciuni cu duiumul si facem inchinari cu nemiluita, ne credem mari credinciosi dar cand e sa suportam ocari sau doar o mica contrazicere imediat ne umflam in pene si strigam: "-Sa nu te atingi de mine, sa nu ma intepi, ca ia uite ce tare m-am gonflat! M-am facut de trei ori mai mare ca tine, mai pispirica!"
Usor e sa zicem "Doamne, Doamne" dar taaaaare greu sa suportam ocari pentru El. Aici e buba mare. Aici e "jena". Iertare ca suparai din nou.
Har, smerenie si jertfa de sine.