[CelMandru]

În prealabil postat de AGabriela

Sigur ca rugaciunea trebuie sa fie in orice clipa in minte, si mintea la Dumnezeu. Dar este foarte greu cand te lasi apasat de deznadejde, care vine insotita si cu o oarecare neputinta.

Mai mult nu ştiu ce pot să vă mai zic. După părerea mea, aşa cât înţeleg din cele scrise, dumneavoastră aveţi un model sănătos de gândire, prin faptul că realizaţi importanţa vitală a rugăciunii. Evident că veţi întâmpina tot timpul greutăţi în a face binele. Întotdeauna va fi aşa, pentru că vrăjmaşul diavol lucrează neîncetat şi pune piedici râvnitorilor, lăsându-i în pace pe ce-i care se complac în patimi, pentru că aceia singuri se duc spre pierzare. Iată mai jos o pildă relevantă:

„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)

Însemnaţi-vă cu Sfânta Cruce, rostiţi rugăciunea în tot locul şi în tot ceasul. Credeţi în puterea lucrătoare a rugăciunii, în mila Dumnezeu. “Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi ca le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11,24). Credinţa însăşi vă poate mântui. (un cuvânt folositor despre credinţa adevărată: http://www.credo.ro/credinta.php).

Nu vă mâhniţi că nu aţi atins "perfecţiunea" în rugăciune. Rugăciunea simplă spusă din inimă e toată averea dumneavoastră, şi e mai puternică decât orice nevoinţă. Deznădejdea o alungaţi cu rugăciune. Oricând că vine un astfel de gând, tăiaţi-l imediat cu sabia rugăciunii. Nu-l lăsaţi să se cuibărească în minte, şi apoi să pună stăpânire pe inimă. Numai rostirea preasfântului nume al Mântuitorului este suficientă. Dar să fiţi convinsă că întărirea o găsiţi numai la Dumnezeul care v-a creeat şi din îngăduinţa căruia încă mai faceţi umbră pământului. Oricât de păcătoasă sunteţi, nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu spune: "Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu" (Iezechiel 33;11). Aşa că încă sunteţi pe pământ pentru a vă îndrepta, pentru a vă întoarce faţa către Hristos. Dumnezeu încă vă aşteaptă. Nu aşteptaţi ceasul morţii, pentru nu ştiţi când va veni, şi atunci este posibil ca Dumnezeu să-şi întoarcă Preasfânta Faţă de la dvs. Atunci veţi regreta acest mic "chin", care este incomparabil mai dulce decât chinul veşnic.

Dacă aveţi o icoană acasă cu Maica Domnului, plecaţi-vă genunchii în faţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi cu lacrimii de pocăinţă cereţi-vă iertare pentru puţina credinţă şi nădejde. Cere-ţi ajutorul Preabunei Maici în tot ce faceţi. Plecaţi capul în faţa Ei, şi spuneţi-vă oful, recunoaşte-ţi greşeala, cereţi milă şi îndurare precum fiul risipitor. Credeţi cu toată fiinţa că Ea este Mama Preabună, la picioarele căreia puteţi cădea de fiecare dată, ungându-I-le cu lacrimi fiebinţi, precum Maria Magdalena a făcut Mântuitorului, şi veţi primi iertare pentru păcate precum această femeie, care a ajuns sfântă datorită căinţei sale.

Gândiţi-vă care este scopul vieţii dumneavoastră pe pământ. Gândiţi-vă că totu-i trecător, şi că veşnic e numai Unul Dumnezeu, lângă care sufletul se poate odihni după moarte. Dar asta prin credinţă vie, prin respectarea Dumnezeieştilor Porunci.

În prealabil postat de AGabriela

In mare parte teoria o stiu, dar practica este mult mai grea.

Teoria asta de fapt nu prea e teorie. O formulă matematică e teorie, o reacţie chimică e teorie, o ecuaţie fizică e teorie, ş.a.m.d.. Un roman, o poezie pot fi ancorate în realitate mai mult sau mai puţin. De obicei includ o tentă subiectivă, o trăire a autorului aşternută pe hârtie. Dar, Sfânta Scriptură sau scrierile Sfinţilor Părinţi sunt cu mult mai mult decât atât, şi în orice caz nu sunt teorii. Practica aceasta de care vorbiţi dumneavoastră se poate materializa prin rugăciune şi slujirea aproapelui mai mult decât a sinelui. Folosiţi-vă liberul arbitru, şi înfăptuiţi binele. Încercaţi. Neîncetat. Aceasta este părerea mea personală.

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună."(2 Timotei 3: 16-17)

Iertare din nou pentru îndrăzneală! Mie îmi place ce aţi scris, dar mă mâhnesc când aud cuvântul deznădeje, căci şi eu mă lupt cu otrava asta. Mai că pune stăpânire pe mine. Dar mai primesc câte-un bobârnac, aşa câteodată, care parcă mă trezeşte din letargie. Slavă Domnului! Să nu vă supăraţi pe mine dacă v-am jignit cu ceva, vă rog! Maica Domnului să vă întărească în credinţă, şi să vă dea răbdare! Doamne ajută!