[Delalucaci]

În prealabil postat de CelMandru

Când îmi dau seama că am greşit, nu pot să zic decât "Doamne...", că sunt mut de propria-mi prostie. Apoi, după ce mă dezmeticesc, dau la vâsle acolo, la o rugăciune sacadată. Şi încerc să prind puteri, să mă ridic...încep să sper, din nou. Întrezăresc din nou, motto-ul: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul"

Iar altă dată, sătul de nerăbdare şi împovărat de mii de calcule şi griji zadarnice, mi-aduc aminte de cuvântul ăsta, bine apăsat, bine articulat, prea bine repetat, rostit cu aşa patos părintesc, care cuprinde parcă, atât de înţelept, tot gustul ortodoxiei: "Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare...! Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!..."

si eu mi-l inchipuiam pe parintele Cleopa zicand vorba asta cu intonatia aia a lui atunci cand imi ajungea „multa” rabdare la capat.