[CelMandru]

Iertaţi-mă, dacă vorbele mele au să vă mâhnească şi mai mult. Nu asta îmi doresc, ci dimpotrivă, să vă aduc o rază de nădejde. Nu sunt demn şi nici nu ştiu cum să dau sfaturi, dar nădăjduiesc că poate veţi trage un mic folos din spusele mele. Iertaţi-mi îndrăzneala, vreau şi eu păcătosul să ajut, şi mă întristez când văd un frate/soră în necaz.

Eu nu vă cunosc, dar din câte am înţeles nu locuiţi în România. Păi, în primul rând, aveţi liberul arbitru, care, ca toate celelalte, este un dar de la Dumnezeu. Ce faceţi cu un dar primit de la o persoană dragă? Bănuiesc că tendinţa ar fi să-l preţuiţi. În orice caz v-aţi gândi de două ori înainte să-l aruncaţi, dacă nu vă place. Şi în mod sigur nu v-aţi bate joc de el. Este cu totul altceva când Dumnezeu Tatăl îţi oferă în dar atâtea lucruri minunate, pentru care noi oamenii nu-I vom putea niciodată mulţumi îndeajuns. Nu vom putea niciodată cuprinde, cu mintea, măreţia lor. Este greu, foarte greu, să înţelegem cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Dar măcar să ne păstrăm credinţa. Aşa cum e ea, mică, poate muta munţii din loc. Aşa mică, poate să se prindă de un firicel de nădejde. Dar asta presupune zdrobirea inimii, prin pocăinţă (nu deznădejde), smerenie (prin slujirea aproapelui, prin abdicarea de la tronul "împărătesc" al satisfacerii ego-ului, prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti) şi prin rugăciune.

Prin liberul arbitru puteţi lua decizia de a rămâne peste hotare, sau a vă întoare în ţară. Însă orice aţi face, mântuirea dumneavoastră depinde în primul rând de curăţia sufletului, prin omorârea patimilor (şi cea mai grea dintre ele este deznădejdea, căci un om fără nădejde este lipsit de busolă, şi se îndreaptă singur spre calea pierzaniei, uitând de Dumnezeu, de Mila Lui şi de scopul acestei scurte vieţi). Totul trebuie făcut cu discernământ duhovnicesc, sănătos. Iar fără povăţuitor este imposibil. Aveţi nevoie de un duhovnic care să vă înmâneze busola, pe care, după cum spuneţi, aţi pierdut-o. Hotărârea o luaţi dumneavoastră.

În prealabil postat de sophia

Este o raspantie. S-a aflat careva din voi in fata ei? Si ce drum a ales?

Nu e om care să nu se fi aflat. Asta este părerea mea. Cu credinţă, cu rugăciune şi mărturisire (atenţie mare aici - fără duhovnic orbecăiţi în întuneric) se trece peste această răspântie, prin harul lui Dumnezeu, care aşteaptă pe păcătos să se întoarcă la El şi să fie viu. Acestea ne sunt cu putinţă, căci aşa a lăsat Dumnezeu fiecărui om, după puterea lui. Tot ce trebuie făcut este să credem. Credinţa trebuie mărturisită cu inima. Cum? Prin fapte.

Toate răspântiile, de orice fel, aduc tulburare sufletească şi moarte duhovnicească, dacă sunt însoţite de păcătoasa deznădejde. Feriţi-vă de ea, căci e moarte sigură. Aşa cum Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul grăieşte, toate păcatele, fie şi cele considerate de moarte, se iartă prin pocăinţă curată. "Numai păcatul deznădăjduirii, care stăpâneşte pe om, nu are vindecare, căci deznădăjduirea este însăşi părăsirea pocăinţei şi întoarcerea de către mila lui Dumnezeu.". Aşadar "Să ne înfricoşăm de răutatea aceasta şi să fugim de ea ca de veninul şarpelui, căci ea este lepădarea Darului Sfânt şi defăimarea milostivirii celei nemăsurate a lui Dumnezeu".

Iată un scurt cuvânt plin de har dumnezeiesc, al sfântului, cu referire la deznădejde: http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...38_pt_nadejde/

Eu unul, când cad, inevitabil în deznădejde, nu ştiu ce să fac decât să pronunţ numele Maicii Domnului. Nu pot decât să rostesc decât Preasfântul Nume al Născătoarei de Dumnezeu. Mă înec în propiul amar, şi cad disperat, şi cer ajutorul. Îi cer preadulcea-I Milă, la care sper cu ultimele rămăşiţe de nădejde, oricât de nevrednic sunt să o primesc. Căci ştiu că eu nu pot să mă înalţ cu mintea nici un centimetru până la înălţimea nesfârşită a milei Ei. Dar sper şi eu acolo, cum speră copilul care a făcut o boacănă. Pleacă capul şi se apropie de părinte, ruşinat. Riscă şi el, că n-are ce să facă altceva, sărmanul...

În prealabil postat de sophia

Si de fiecare data este tot mai greu, fortele scad. Si numai eu (si altii) platim, azi unul, maine urmatorul.

Purtaţi-vă crucea cu nădejde. Luaţi exemplu de la Hristos. Aţi căzut? Vă ridicaţi. Nu staţi în mocirlă. Aprindeţi candela din nou. Drumul mântuiri nu este uşor, dar este posibil, din moment ce încă respiraţi. Respiraţi că a aşa îngăduit Dumnezeu. V-a îngăduit încă o zi să vă îndreptaţi, să vă întoarceţi faţa către El. Nu nesocotiţi acest dar. Suferinţa apropie pe om de Dumnezeu. Nu uitaţi rugăciunea neîncetată la Maica Domnului, căci aşa, acestă mică povară nu va mai părea de necărat.

În prealabil postat de sophia

Iti dai sufletul, te zbati sa fie bine, sa ajuti, te duci, faci, ierti, aperi la nevoie, si ca raspuns…primesti nederptati si “palme”.

Aşteptaţi ceva în schimb?...Vameşul din Evnaghelie ce aştepta? Decât Preabogata Milă a lui Dumnezeu.

În prealabil postat de sophia

In Evanghelia de ieri scria fraza aceea cu iertatul de 77 ori cate 7 si nu mai stiu. Si daca nu mai poti?

Răbdarea în Hristos nu se reduce la cifre. Răbdarea adevărată de care tot ne-a vorbit părintele Cleopa, nu are limită. Ştiu că este greu, dar, vă rog nu lăsaţi deznădejdea să vă cotropească sufletul.

Rugaţi-vă neîncetat. Rugaţi-vă să vă dea Dumnezeu răbdare. Rugaţi-vă, căci rugăciunea este viaţa însăşi. Rugăciunea este una cu inima. Inima fără rugăciune este doar un organ, ca şi la animale. Pompează sânge şi atât. Are funcţii trupeşti. Dar rugăciunea, acest mărgăritar inestimabil, hrăneşte sufletul şi-şi face cuib în inimă. Când cele două se contopesc, omul începe să simtă măreţia şi veşnicia lui Hristos. Rugaţi-vă! Neîncetat! În toată clipa şi-n tot locul! Nădăjuiţi la Mila Domnului şi credeţi în ea! Mărturisiţi-vă Domnului cu lacrimi, şi cu hotărâre neclintită, nevoiţi-vă după puteri dvs să nu mai păcătuiţi şi să împliniţi poruncile!

În prealabil postat de sophia

Sa ma duc la catolici?

Mă mâhneşte acestă întrebare. Atât vă spun, căutaţi-vă un duhovnic bun, dacă acesta pe care îl aveţi acum vă nemulţumeşte. La Judecata de Apoi, n-o să meargă pe scuze. Şi în nici un caz, cele de genul "preotul n-a fost bun", "am primit palme, în loc de felicitări", "n-am avut maşină şi bani". Nu vă supăraţi pe mine, vă rog, dar trebuie să vă treziţi. Asta cred că simţiţi şi dumneavoastră. Dar trezirea nu o facem în pat, izolaţi în propria casă, plângând în pumni. Fără duhovnic, fără citirea Sfântei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, fără credinţă CU FAPTE, şi fără rugăciune, se merge din răspântie în răspântie, şi către Dumnezeu cu siguranţă nu ne îndreptăm.

Vă rog, din tot sufletul meu de păcătos, să nu vă supăraţi pe mine. Am încercat, aşa neghiobeşte cum am putut, să vă aprind un beculeţ. Iertaţi-mă, dacă v-am necăjit mai rău! Maica Domnului este cu noi cu toţi. Nu uitaţi asta vă rog. Documentaţi-vă şi vedeţi de la marii noştrii duhovnici români ce înseamnă ortodoxia şi trăirea în Hristos. Puneţi-vă ordine în viaţă, şi încercaţi să daţi prioritate sufletului. Sufletul fără ghidare din partea unui duhovnic iscusit moare încă din viaţa acesta. Să vă ajute Dumnezeu să vă găsiţi liniştea! Maica Domnului să vă ocrotească şi să vă lumineze mintea! Să ne rugăm fraţilor împreună pentru noi toţi! Să ne ajutăm unii pe alţii măcar cu rugăciunea. De ce spun eu măcar, căci sunt sigur că nu cuprind forţa rugăciunii. Să nu lăsăm rugăciunea fraţilor! Să ne rugăm şi pentru frăţiorii noştrii care cer o mână de ajutor. Hai să dăm mână cu mână, fraţilor!

Doamne ajută!