Citat:
În prealabil postat de Erethorn
Am spus: Biserici Ortodoxe de rit latin. Ce nu vă este clar ? Biserici Ortodoxe, adică aflate în comuniune cu alte biserici Ortodoxe, de exemplu cu BOR, de rit latin.
|
Existența unor parohii ortodoxe de rit latin în Apus este la fel de ignorată de ortodocși precum este existența unor parohii catolice de rit bizantin de către catolicii apuseni.
Pe de altă parte, am avut prilejul, adesea, să constat că majoritatea ortodocșilor nu deosebesc ceea ce este materie de cult ori materie disciplinară, într-un cuvânt ceea ce este în puterea și judecata prudentă a Bisericii să schimbe, de ceea ce este materie dogmatică, adică de neschimbat. În lumea catolică, această deosebire e mai tranșantă. De exemplu, dacă să fie orgi sau să nu fie orgi ori flaute este ceva ce se poate schimba. Papa poate să dea telefon și să spună că, de mâine, se introduce flautul la "Gloria in Excelsis Deo". Caracterul de nedesfăcut al căsătoriei ca unire, la bine și la rău, până la mormânt nu poate fi schimbat. Dacă fac o cerere prin care să divorțez, nici Papa cu tot Sinodul Ecumenic Vatican 3 adunat nu are puterea să mi-o aprobe.