View Single Post
  #142  
Vechi 24.01.2012, 00:18:30
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit De pe blogul lui Cristiboss

Parintele Gh. Calciu despre ecumenism

- Încotro mergem?

- De multe ori am scris împotriva ecumenismului. Cred că am spus tot ce puteam eu spune despre această “erezie a secolului nostru”, cum o numesc monahii greci. I-am cunoscut pe mulți din conducătorii Consiliului Ecumenic și am văzut compromisul lor sufletesc în fața politicului și dorința lor nestăvilită de a compromite și pe alții, sau alte grupuri ortodoxe care își apără puritatea credinței. Pe unde am fost, monahii se întreabă cu durere și neliniște: “Încotro mergem? Și până unde? Va trebui să căutăm altă jurisdicție? Va trebui să fugim în munți și în păduri, în sihăstrie, spre a ne mântui de ispita satanei? Vom fi oare vânați așa cum îi vânau iconoclaștii pe apărătorii icoanelor?”…

Ceea ce vreau să subliniez aici nu e pericolul ecumenismului în sine – poate că lucrurile nu sunt chiar așa de grave cum li se par monahilor – ci tulburarea pe care satana, slujindu-se de lupta ecumenică, o pune în sufletele monahilor, și nu numai în inimile monahilor din România, ci din toată zona ortodoxă. Așa se nasc neliniștile spaimei, așa se naște preocuparea salvării personale de primejdiile lumești în detrimentul duhovniciei și începutul unor compromisuri care, odată pornite, nu se știe unde se vor opri.

Ceea ce scriu aici, aș fi dorit să scriu direct ierarhilor. Cred însă că o astfel de scrisoare ar fi fost sortită direct uitării și lipsei de interes și prilej de mânie. Nu ne rămâne decât rugăciunea pentru paza mănăstirilor, pentru liniștea monahilor și neprimejduirea vieții ortodoxe în țara noastră și în lume.
Chipul este blând, dar intenția perfidă

Există un duh care colindă Europa și lumea în general, un duh proteic care-și schimbă înfățișarea și discursul de fiecare dată și care atacă din toate părțile lumea creștină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenția lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenția lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorința lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre țară și despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susțină, dar intenția lui este de a distruge și patria și Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos și cu fețe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea națiunilor, desființarea Bisericii Ortodoxe în special și instituirea unui grup de conducători, unși nu știu de cine, care să inducă tuturor națiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice și religioase în care ei să fie mereu în față. Să nu ne lăsăm amăgiți! Trăiesc în mijlocul acestor emițători ai discursului prolific și proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toți. Nu au nici o intenție bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenții perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsați ademeniți! Am observat o puternică tendință ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Ați auzit cu toții de Taize… Acolo a fost centrul acestei mișcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru așa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei și se legănau în ritmul unor melodii…

Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută.

Dorința lor este să distrugă toate elementele de credință, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. (…) Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenție a satanei.
Adevărata față a ecumenismului

- Părinte, pot conviețui în pace și armonie un creștin, un musulman și un evreu? Care ar fi secretul?

- Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. în nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depășesc acordul dintre religii diferite.


- Se închină toți oamenii la același Dumnezeu?

- Nu totdeauna… Noi știm un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă (ni S-a revelat – n.n.) și numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greșite.


- Care credeți că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

- Ecumenismul.

- …Următoarea întrebare era dacă sunteți de acord cu existența dialogului ecumenic, însă...

- Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credința ortodoxă, credința creștină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca frații, să ne iubim unii pe alții, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele ecumenice interzic această co-rugăciune cu toți care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor și promisiunilor din Occident, care toate sunt deșarte, înseamnă că noi încălcăm toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.

- În condițiile actuale în care este mediatizată așa de mult masoneria, vă rog să punctați câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acțiune anti-hristică!

- Masoneria e o organizație demonică, se închină lui Lucifer, are niște secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizație de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu și toate faptele sunt puse pentru înșelare. Așa că nu vă lăsați înșelați. Nu tot cel ce vorbește prompt în numele lui Dumnezeu, îl și are în inimă, iar ei cel mai puțin. Pericolul cel mai mare e această globalizare și ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unșii Satanei și nu fiii lui Dumnezeu.

Dar noi, așa mici și fără puterea de a învăța, să ne păstrăm credința și să nu uităm că reprezentăm o linie de adevărată credință mântuitoare și pe cât ne e cu putință, să ne împlinim datoriile față de neam și de Biserică.
Despre un congres ecumenist

Am să vă spun o întâmplare chiar cu mine. Când eram arestat a fost un congres ecumenist în România. Și la congresul acesta, care a durat vreo săptămână, cu plimbări prin diverse locuri, cu cheltuieli enorme, a fost un banchet final la Patriarhie. Știu aceasta chiar de la protestanții din Elveția, pentru că în momentul acela Lukas era președintele Consiliului Ecumenic. Și elvețienii, care îl cunoșteau pe Lukas, i-au cerut: „Domnule Lukas, când te duci acolo în România și ajungi la Patriarh [Iustin Moisescu, n.n.], întreabă-l ce este cu părintele Calciu, ce s-a întâmplat cu el? E vinovat, nu e vinovat? Că la noi, în Elveția, nimeni nu este închis pentru credința lui sau pentru propovăduirea lui. De ce e în închisoare? A făcut crime, a omorât pe cineva, a dat foc clădirilor?”... Lukas, când s-a făcut banchetul, s-a gândit să-l întrebe pe Patriarh. Dar n-a avut curajul să-l întrebe de la început, pentru că… era mâncare bună care trebuia mâncată, era vin bun care trebuia băut. Abia la desert s-a gândit să întrebe pe patriarhul Iustin ce se întâmplă cu părintele Calciu.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote