Deosebit de interesand imi pare faptul ca Sfantul Ioan Scararul identifica rugaciunea cu Iisus Insusi:
Ridicandu-ne in picioare, sa ascultam pe aceasta imparateasa a virtutilor [rugaciunea] strigand si graind cu glas inalt catre noi: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si veti avea odihna si vindecare ranilor voastre. Ca jugul Meu este bland (Matei 11, 29) si tamaduitor al unor mari greseli (Scara, Cuvantul XXVIII, c.2).
Conform Parintelui Staniloae, rugaciunea este identificata cu Iisus pentru ca aceasta este "insotire (amestecare) atat de deplina a sufletului cu Dumnezeu, ca nu se mai poate deosebi in ea lucrarea omului, de lucrarea lui Dumnezeu, nici subiectul omenesc, de subiectul dumnezeiesc. Aceasta, desigur, cand rugaciunea e concentrata intreaga spre Dumnezeu, cu uitarea tuturor celorlalte ganduri. Caci orice gand fiind numai al nostru, sau al nostru si al celui rau, ne desparte de Dumnezeu.
Iisus Se roaga in rugaciunea noastra si noi ne rugam in rugaciunea Lui. Sau, mai precis, Duhul lui Iisus. De aici sentimentul ca in rugaciune ne aflam in launtrul lui Dumnezeu, ca intr-un adapost linistitor.
In rugaciune, pe de o parte, vorbim cu Dumnezeu, pe de alta, Dumnezeu vorbeste in noi cu El Insusi. Prin aceasta, in ea suntem si uniti cu Dumnezeu si neconfundati cu El. Prin ea cerem si primim, sau avem in acelasi timp darul si puterea lui Dumnezeu. Aici isi arata eficienta concreta faptul ca Dumnezeu este si Tata si Fiu, sau Duh Sfant; sau Fiu facut om si avand unit cu Sine pe Duhul Sfant; Fiu unit prin intrupare cu noi si avand in Sine ca om si deci si noi in unire cu El pe Duhul Sfant.
|