[glykys]

Bunica mea a tinut in fiecare vineri post negru, de la 30 de ani si pana in ultima zi din viata. De joi seara pana sambata dimineata nu manca si nu bea nimic. Nu am auzit-o sa se planga vreodata ca ii e foame sau rau. Nu stiu bine daca ea singura si-a luat acel canon sau i l-a dat cineva, dar stiu ca s-a intamplat intr-o perioada in care ea a fost in pericol de moarte si ca, multumita acelei jertfe pe care o facea, a primit binecuvantari duhovnicesti. O singura data cand a calcat postul negru, mancand mancare de post, de gura oamenilor (hai, draga, ca nu ai omorat oameni!) si in aceeasi zi, copilul i-a fost accidentat foarte grav si a stat in coma.

Niciodata nu m-am gandit ca daca bunica mea ar fi calcat postul in ultima zi din viata si ar fi luat o pastila, nu ar fi murit. Ar fi fost si un mare semn de necredinta si de neputinta ca, profitand de slabiciunea ei, sa imi fi pus nadejdea intr-o lingura de mancare sau intr-o bulina, mai presus decat in Dumnezeu. Oricum, eu vorbesc ipotetic acum, caci nu mi-am imaginat ca va muri. Astea sunt lucruri mai presus de intelegerea noastra.

A ajutat-o Dumnezeu sa tina, sa nu simta nici durerea, nici foamea. O ajuta Dumnezeu si pe batrana aceea de 86 de ani. Nu e bine sa o scoateti din rosturile ei. Poate ca infranarea si ascultarea ei e mai mare decat dragostea voastra. Daca va simti nevoia acuta, va manca si singura. Nu e bine sa o presati. Ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu. Si apoi, din putina mea experienta cu postul, postesti mai usor atunci cand esti antrenat sa postesti de obicei. O persoana care posteste miercurile si vinerile de peste an poate tine mai usor posturile de peste an decat una care nu posteste de obicei. Face si omul o jertfa, dar si Dumnezeu Il sustine pe masura.



Fallen, Dumnezeu nu are nevoie de postul, de rugaciunea noastra, de faptele sau de mersul nostru la biserica. Noi avem nevoie de toate acestea, noi avem nevoia sa simtim comuniunea cu El. E o legatura intima intre Dumnezeu, credincios si acea jertfa. In general, oamenii tin sa consfinteasca trairile interioare si prin gesturi exterioare. Poate ca strabunica ta a facut jertfa aceea pentru a-si aminti in fiecare zi a vietii ei si in plan concret, nu doar mental, ce bun e Dumnezeu, pentru a nu uita niciodata ce a facut Dumnezeu cu ea. Noi avem doar idei abstracte, ganduri, despre credinta si Dumnezeu, ca e bun, ca ne iubeste, dar le facem tot pe ale noastre, in plan concret. E mare semn de credinta ce a facut bunica ta. Mare.