[cristiboss56]

A fost o dată un om care avea un cal. Sau calul avea un om, depinde din perspectiva cui privești. Omul era nemulțumit deoarece spre deosebire de alți cai, calul său trăgea la trăsură foarte agale, în timp ce ceilalți cai galopau. Orice metodă încercase omul, de la bătaie până la înfometare, dăduse greș. Calul nu ieșea din ritmul său agale în nici un chip. Într-o zi aparent ca oricare alta, omul scăpă un măr din mână care se rostogoli până la picioarele calului. Acesta îl înfulecă pe nerăsuflate. În ziua respectivă calul păru că trage trăsura puțin mai repede decât o făcea în mod obișnuit. Voind să vadă dacă există o corelație între mâncatul mărului și viteza de deplasare, în ziua următoare omul îi dădu calului două mere. Interesant lucru, după ce devoră cele două mere calul trase la trăsură puțin și mai repede decât în ziua precedentă. Satisfăcut și totodată intrigat de rezultat omul continuă să crească treptat numărul de mere dăruite zilnic calului, iar acesta din urmă continuă să-și crească viteza de deplasare la fel de progresiv precum creștea și numărul merelor. În cele din urmă omul stabilise un număr de o sută de mere pe zi dăruite calului, iar acesta fugea mai repede decât oricare alt cal din toată regiunea. Omul era acum satisfăcut, bucuros că în sfârșit calul a înțeles ce vroia de la el…. să tragă trăsura repede….
Calul la rândul său era la fel de satisfăcut, bucuros că în sfârșit omul a înțeles ce vroia de la el… multe mere zilnic…

O astfel de relație stă la baza dezamăgirilor din viața fiecăruia dintre noi. Mereu așteptăm câte ceva de la alții și ne irităm ori de câte ori așteptările rămân nesatsifăcute. Și tu gândești astfel, însă nimeni nu s-a născut pentru a te face pe tine fericit. Fiecare este centrul propriului său univers. În consecință nu ne putem întreba mereu ce ar putea să facă să facă alții pentru noi, ci și ce am putea face noi pentru alții. În viața reală nu există mese gratuite.