În prealabil postat de OmuBun

Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.