Nici pentru un creştin „fiţuica” nu e importantă, ci consfinţirea iubirii, punerea ei într-o relaţie directă cu Dumnezeu, ca să nu cadă în relativitate. Numai atunci când cei doi eşuează în credinţă, când încep să-L pună pe Dumnezeu pe un loc secund, dragostea lor iniţială nu mai este de ajuns pentru a-i ţine uniţi.
Fiţuica, însă, dacă tot ai vorbit de pragmatism, are şi ea rostul ei, fiind şi o poliţă de asigurare pentru copii.