http://aureliantimar.wordpress.com/2...le-rugaciunii/
(ianuarie 2012 – scrisă sub ascultare)
Un izvor de ne-nțelese șoapte,
Secat în al lumii întins deșert,
A început să susure-n noapte,
Chemând la viață un suflet inert.
… … … … … … … … … … … … … …
Gândurile-ntinate se-adapă,
Pângărind cu-al rațiunii picior,
Apa, cum alta nu-i mai curată,
Neștiind de al simțirii ulcior.
… … … … … … … … … … … … … …
Lacrimi în pace, gânduri inundă,
Pornind din a inimii văpaie,
Și ființa spre Domnu-o afundă,
Arzând în spate, munți de gunoaie.
… … … … … … … … … … … … … …
Trupul doarme, inima veghează
Focul Sfânt din ea să nu se stingă.
Visul se arde, nu mai cutează,
Liniștea nopții s-o mai atingă.
… … … … … … … … … … … … … …
Inima și mintea sunt curate,
De-acum Ceru-i reflectat în ele.
Darurile Sfinte revărsate,
Îi cheamă pe cei căzuți în rele.
… … … … … … … … … … … … … …
Fața strălucește ca un soare,
Mierea raiului este gustată,
Raza întreit copleșitoare,
Chiar din astă viață i se-arată.
… … … … … … … … … … … … … …
Pân’ la al treilea cer a fost răpit,
În trup sau în duh, nimeni nu știe
Cuvinte de nespus a auzit.
Dumnezeul nostru slavă Ție!