View Single Post
  #420  
Vechi 29.01.2012, 14:00:47
Lagrace Lagrace is offline
Banned
 
Data înregistrării: 23.09.2011
Mesaje: 90
Implicit 3.

3. Gîndindu-mă, în același timp, la implicarea domnului VICTOR PONTA, de asemenea secretar de Stat, de astă dată la Corpul de Control al primului-ministru, nu numai ca martor mut, dar și ca beneficiar direct, în furtul VILEI PĂTRĂȘCANU (din 1983 și pînă la plecarea mea din Țară, în 1988, vila de la Poiana Țapului - Bușteni a stat tot timpul la dispoziția familiilor NACEA-NAUM-PONTA, iar din 1988 și pînă astăzi, toți membrii acestei familii, inclusiv VICTOR PONTA, sînt locatarii ei obișnuiți, în weekend-uri sau în zilele de vacanță), îmi pot pune, de asemenea, întrebarea: cum poate cîntări un asemenea om cinstea unor înalți demnitari, cînd el însuși este implicat în tăinuirea, și pentru el profitabilă, a unui furt de asemenea proporții, înfăptuit prin mijlocirea directă a mamei sale? Nu vreau să fac afirmații hazardate, dar sugerez celor în drept să studieze dacă între numirea recentă a domnului VICTOR PONTA în fruntea Corpului de Control al primului-ministru și posibila sa recomandare în această funcție de către secretarul de Stat ALEXE COSTACHE IVANOV, pînă mai ieri unul din șefii săi ierarhici, nu este cumva o legătură mai mult sau mai puțin directă. În orice caz, antecedentele celor 2 permit asemenea suspiciuni. Cu siguranță că domnul prim-ministru Adrian Năstase nu a cunoscut aceste antecedente atunci cînd i-a numit pe aceștia doi în funcții atît de importante - secretari de Stat la Justiție și la Corpul de Control. Important este însă cum va reacționa domnia-sa cînd va cunoaște aceste lucruri. Avînd în vedere caracterul său ferm, ca și dorința sa de a înfăptui, prin oameni nepătați, actul de Justiție în România, sînt convinsă că nu va îngădui în staff-ul său nici „mercenari“ de talia domnului ALEXE COSTACHE IVANOV, nici părtași la înșelăciune, ca domnul VICTOR PONTA. Cît despre-proprietatea mea de la Poiana Țapului (Bușteni), de care am fost deposedată, mai întîi, prin nemernicia și necinstea unor oameni pe care i-am socotit prieteni (și care, în cazul profesoarei universitare VERONICA NACEA, de la înălțimea catedrei universitare, ar trebui să fie și exemplu de moralitate pentru generațiile de studenți, români și străini, cu care a venit și vine încă în contact) și, apoi, prin „justițiabili“ din specia domnului ALEXE COSTACHE IVANOV, sînt hotărîtă să merg pînă la capăt pentru recuperarea ei. Și cînd spun asta, sper sincer că nu va trebui să-mi găsesc această dreptate tocmai la Tribunalul Internațional de la Strasbourg. Oare chiar nu mai există dreptate în România? Oare trebuie să ne facem încă o dată de rîs în fața Europei? În numele Justiției adevărate, dar și în numele părintelui meu, dr. PETRE PANDREA, și al unchiului meu, LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU, amîndoi juriști eminenți și oameni politici de renume, care și-au sacrificat viețile pentru dreptate și adevăr, aștept un semn, o mînă de ajutor din partea celui sau celor care pot face ca dreptatea și adevărul să triumfe și pentru mine. Și, prin mine, pentru societatea românească, în general. Apelez, în acest sens, la domnul președinte al României, ION ILIESCU, la domnul prim-ministru ADRIAN NĂSTASE, la domnul președinte al Senatului, NICOLAE VĂCĂROIU, la domnul președinte al Camerei Deputaților, VALER DORNEANU, la PARLAMENTUL ROMÂNIEI, în general, la doamna ministru al Justiției, RODICA STĂNOIU, la Consiliul Suprem al Magistraturii - ANA BOAR, la Uniunea Juriștilor din România - GAVRIL IOSIF CHIUZBAIAN, la Baroul Avocaților din București - TOMA DRAGOMIR, la toți cei cărora nu le pot rămîne indiferente prestigiul Justiției românești și nici lipsa de moralitate a unora dintre slujitorii ei. În mod concret, cer să fiu repusă în drepturile mele firești asupra casei de la Poiana Țapului (oraș Bușteni), de care am fost deposedată în mod viclean. Aceasta este, de altfel, și concluzia primelor două instanțe de judecată, ale căror hotărîri au fost infirmate, așa cum am arătat, de către Curtea de Apel Ploiești, prin complicitatea avocatului (pe atunci) ALEXE COSTACHE IVANOV, astăzi secretar de Stat în Ministerul Justiției.

NADIA MARCU-PANDREA