Citat:
În prealabil postat de anna21
Costel, asa este, nu contest. Cand iubesti cauti sa faci binele..
Doar ca nici iubirea si nici binele nu prea stau in puterea noastra.
Iubirea este asa cum este.. Jalnica, neputincioasa, cade adesea.
Iar binele nu stim sa-l facem (cel putin eu am ajuns la aceasta concluzie ca nu stiu sa fac binele, chiar daca as vrea)
Tot izvorul iubirii si binelui este doar Dumnezeu.
Ce facem noi dupa mintea si puterea noastra nu este nici bine si nici iubire.
(cu riscul sa fiu acuzata de idealism)
Doar noua ni se pare ca ar fi ceva sau am avea ceva. Nu nu avem nimic.
Si chiar daca am fi in stare de o iubire umana perfecta (imposibil, in realitate), tot mi se pare prea putin.
Cred ca de aceea ingaduie Dumnezeu sa cadem, sa ranim pe cel de alaturi, sa suferim... Nu ca sa ne mintim singuri ca asa este iubirea (mai tipi la sot, te mai enervezi si ii aplici corectii, eventual, dar ce sa spun, totusi iubesti nemarginit).
Cred ca iubirea oamenilor este jalnica si cade adesea tocmai ca sa intelegem ca suntem neputinciosi si nimic bun nu lucram.
Parerea mea.
|
Cand facem ceva bun, inseamna ca Domnul ne-a ajutat...nimic nu putem face fara El.
Dar putem totusi spune ca niciodata nu am facut nimic bun? nu , asta nu e o viziune ortodoxa deloc. Bine, suntem pacatosi, faptele noastre toate sunt murdarite de mandria noastra, de vicleniile noastre, stim asta...cu toate astea avem intentie buna, avem nadejde, avem credinta in Mantuitorul nostru, chiar asa putina cata e.
Poate de multe ori Dumnezeu vrea sa lucreze cu noi lucruri mari, dar noi tot "nu, nu sunt bun de nimic.."