Citat:
Īn prealabil postat de cred_cu_adevarat
Uneori simt cum munca ma transforma intr-un fel de animal. Nu mai am rabdare, nu ma mai intereseaza mare lucru din jurul meu, decat stres, nervi, presiune si o tona de lucru in asteptare. Gandurile de judecata fata de semeni sau de ura merg in paralel cu lucrul pentru ca nu mai am loc in suflet pentru liniste sau ganduri bune. Uneori nu mai inteleg nimic si nu mai vad rostul, ma transform vazand cu ochii, dar ma tot duc inainte stiind ca sunt vremuri grele si ca orice banut conteaza si pentru familie... in fine, zile bune si zile rele.
...dar in viata voastra? Care e raportul dintre munca si viata? Va absoarbe tot munca sau va mai ramane ceva (timp, energie... bucurie) si pentru alte lucruri?
|
La munca petrec cel mai mult timp din zi, saptamana si prin urmare din viata... Uneori lucram si in weekend, chiar si duminica, ceea ce ar putea ridica problema pacatului de a-ti castiga banii in zi de sarbatoare...
Totusi nu sunt nemultumita, una peste alta este un colectiv bun si un loc de munca bun. Fiind de cativa ani aici si avand si ceva experienta in domeniu, nu mai sunt stresata cum am fost de multe ori in trecut. Dar cunosc stresul si presiunea care exista intr-un mediu de lucru competitiv sau cum s-o numi el... Cred ca tot de noi depinde sa nu punem la suflet supararile si ceea ce consideram noi nedreptati, sa nu-i mai judecam pe colegi... Pentru mine e f important ca nu ma mai simt depasita de sarcinile de serviciu, de aici se nastea cel mai mare stres... In rest, efortul depus, micile neintelegeri cu colegii, lupta cu rutina... sunt doar ocazii de a exersa rabdarea, iertarea...