[dobrin7m]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
În privinţa cazului despre care se discută în acest topic, evit să-mi dau cu părerea în necunoştinţă de cauză, pentru că n-am studiat în mod serios problema, ci cunosc doar informaţiile din mass-media.

În schimb, mi-a atras atenţia titlul topic-ului... şi, din acest motiv, aş vrea să vă pun o întrebare: chiar credeţi că în zilele noastre, mai există persoane posedate de demoni? Sincer, eu nu cred că mai există astăzi astfel de cazuri.
De ce?
Simplu: pentru că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi, biruind astfel, o dată pentru totdeauna, aparenta putere a diavolului.
În alte epoci istorice, existau - după cum putem înţelege din Sfintele Evanghelii - cazuri de persoane aflate, împotriva voinţei lor, sub puterea demonilor. Dar cum reacţionau demonii la vederea Domnului Hristos? Constrânşi de puterea Sa cea dumnezeiască, Îl mărturiseau ca Fiu al lui Dumnezeu şi fugeau instantaneu din oamenii pe care-i stăpâniseră.

După Răstignirea şi Învierea Sa, Mântuitorul nostru ne-a încredinţat că, în orice împrejurări, El va rămâne cu noi " în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Matei28, 20).
Noi suntem botezaţi în numele Sfintei Treimi şi în sufletele noastre sălăşluieşte Duhul Sfânt, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: "Sau nu ştiţi că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi".
Astfel, ştiind că Duhul lui Dumnezeu locuieşte, de la Botez, în sufletele noastre, având certitudinea faptului că Domnul ne-a mântuit sacrificându-Şi viaţa pentru noi, nu mai avem niciun motiv de teamă sau de îndoială. Noi - cum s-ar exprima Sfântul Ambrozie al Mediolanului - ne-am tămăduit deja şi nu avem dreptul să ne mai îndoim. :) În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur, prigonit de către cei de o credinţă cu el, exilat şi alungat din cetate în cetate prin uneltirile pseudoepiscopilor de atunci, afirma, într-una dintre scrisorile trimise diaconiţei Olimpiada: "Hristos este cu mine, de cine să mă tem?". :)
De aceea, consider că, aşa cum afirma "Apostolul neamurilor", absolut nimeni şi nimic din lumea creată nu ne va putea despărţi vreodată de iubirea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru Cel unic şi adevărat. Cred că noi, creştinii, nu putem fi vătămaţi de diavol, pentru că Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a eliberat (cf. Galateni5, 1 şi Ioan 8), făgăduindu-ne că El Însuşi este cu noi şi nimeni împotriva noastră (cf. Condacul Înălţării Domnului).

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Hristos în mijlocul nostru, fraţi creştini!

Draga Laura, in primul rand vreau sa iti spun ca in tine sau in mine sau in noi pacatosii nu salasluieste Duhul Sfant , pentru ca noi de la botez "am crescut in statura dar am scazut in har pana a nu mai avea de loc har si am devenit pacatosi si chiar foarte pacatosi". (Sf. Serafim de Sarov). Deci aceasta idee idilica a marelui "om" ce credem ca suntem noi care a devenit plin de har prin Hristos este cat se poate de falsa. Pentru ca Hristos ne-a dat usa mantuirii, calea mantuirii si viata vesnica. primim har prin Tainele Sfinte dar noi il risipim pacatuind. deci suntem si vulnerabili diavolului. Iar diavolul a existat si exista si acum si isi face simtita prezenta chiar daca pentru unii pare o sperietoare sau o poveste inventata.
Domnul Hristos nu ne-a mantuit ci ne-a dat calea spre mantuire, nu a zis sunteti desavarsiti ci a zis, fiti desavarsiti.
Sigur ca ramane cu noi Hristos, dar ramane cu cei care aleg sa fie cu El. Cel care devine pacatos si prea pacatos si face toate cele ale diavolului placeri nu mai poate fi cu Hristos.

Sigur cuvintele apostolului ""Sau nu ştiţi că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi". sunt adevarate insa noi oamenii cam pierdem templul lui Dumnezeu si cam il stricam cu faptele noastre cele rele de desfranare si ura si egoism si mandrie . Noi credem ca gata suntem templu al Duhului Sfant si plini de Duh Sfant dar nu vedem ca noi insine stricam templul acesta. Pacatele cel coclaie in inima omului nepocait si neindreptat strica templul lui Dumnezeu chiar daca el crede ca are cel mai minunat templu. Si el nu crede atunci in diavol insa uita ca diavolul este chiar in inima lui prin pacatele ce le poarta acolo.
Sf. Ignatie Briancianinov chiar spune ca in privinta aceasta cam toti suntem intr-o oarecare inselare , din cauza caderii protoparintilor nostri si sigur ca Iisus a venit pentru noi si mantuirea noastra dar asta nu inseamna ca gata am primit pasaportul mantuirii, nu ne mai atinge nimic, putem desfrana, putem mintii, putem urai, putem a ne mandrii a ne manaia ca noi prin Hristos suntem mantuiti si nu ne mai atinge diavolul cu nimic. Ba chiar prin asta nici nu mai exista.
Nici ca se poate inselare mai mare. Iata ce zice Sf. Ignatie Briancianinov:
"Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea protoparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (inceputul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Simeon, NoulTeolog, ed. Pustiei Optina, l852). Constiinta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza impotriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem
inselati, cu totii suntem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32).

"Inceputul rautatilor este gandul mincinos.
Izvorul amagirii de sine si al amagirii demonice este gandul mincinos !. Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte vesnica chiar in radacina ei - protoparintii !
Protoparintii nostri "s-au amagit", adica au recunoscut minciuna drept adevar si, primindminciuna ascunsa sub chipul adevarului, s-au vatamat pe sine, fara putinta de tamaduire, cu pacatul aducator de moarte, lucru marturisit si de stramoasa noastra. "Sarpele m-a amagit", a zis ea, "si am mancat" (Fac. 3, l3). De atunci, firea noastra patrunsa de otrava raului tinde "cu voie si fara voie" spre raul care se infatiseaza vointei pervertite, intelegerii schimonosite, simtirii pervertite a inimii, in chipul binelui si al desfatarii. "Cu voie" pentru ca in noi mai
este inca o ramasita de libertate si de alegere intre bine si rau. "Fara voie" - pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate deplina; ea lucreaza sub inriurirea de neinlaturat a stricaciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de
aceea ne gasim cu totii, pana la unul, in stare de amagire de sine si de inselare demonica. Din acest fel de a privi starea oamenilor in legatura cu binele si raul, starea in care se afla, in mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a inselarii, care o lamureste in chip cu totul multumitor: inselarea este insusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar.
Inselarea lucreaza mai intai asupra felului de a gandi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gandi, ea nu intarzie sa se impartaseasca inimii, corupand simtirile inimii; luand stapanire asupra fiintei omului, ea se revarsa in toata activitatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat in chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de inselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica."