[martinescu]

Vedem cum Hristos în bunătatea Sa acoperă din nou cu zăpadă obrazul ROMÂNIEI, care este tot mai brăzdat de ieri şi până astăzi – precum în acel odinioară odios asasinat împotriva naţiunii române din ’89 şi ca-n vremea violenţei represive de tip stalinist a iliesciotismului via băsescismului prin himera „mineriadelor” – de hulele străinilor şi trădătorilor de neam şi ţară… (care abia aşteaptă să vadă cum ţinutul românesc ajunge un strârv fărâmiţat, numai bun de devorat)

Niciodată nu am văzut atâta furie şi niciodată nu am văzut atâta tentaţie hienală la „jurnalişti” sau la „televiziuni” care se înghesuie să prezinte isteric ştirile despre violenţă având grijă să ne asigure că nu susţin violenţa ci doar prezintă faptele, desigur cu furie şi isterie ca-n „arenele” din vremea romanilor unde creştinii erau aruncaţi la animale…

Niciodată nu am văzut atâta instigare la ură şi violenţă între cei care stabilesc ordinea şi manifestanţi, bătaia de joc la adresa jandarmilor merge mână în mână cu persiflarea suporterilor care sunt numiţi huligani (e drept că aceştia există însă nu reprezintă întregul…)

Niciodată nu am văzut atâta violenţă anarhică într-o concomitenţă tacită cu atâta letargie plină de mişelie a „opoziţiei” reprezentată de două măşti măscăriceşti – nimic altceva decât trista desfigurare a „democraţiei”, care nu aduce decât mereu aceeaşi „libertate” care subjugă şi minte, confiscă afinităţile elective impunând alegerea aceluiaşi rău mai mic, cu atât mai puţin eliberarea de lanţul slăbiciunilor, atât de exploatat la trădătorii de neam şi ţară, de către străinii care numai binele României nu îl doresc…

Cel mai silă îmi este de „jurnaliştii” „trustari” ai unor descoperiţi ecşi care întreţin toată această dezordine, care pe de-o parte vin şi acuză „clasa politică” de ineficienţă dar promovează măscăricimea „opoziţiei” ca fiind soluţia salvatoare. În acest fel se menţine, nu-i aşa, acel blestem bine identificat de primul marinel al ţării, prin care noi, românii suntem obligaţi să alegem mereu între doi comunişti sau să alegem între cei dospiţi în coasta iliesciotă via Brukner totdeauna reinventaţi şi cameleonici…

Oare chiar atât de greu este să vedem cum aceeaşi – care tot fac rocade – îşi bat joc de noi, din 89 încoace, cum aceeaşi sunt cei care ne fură, ne mint şi ne duc la capătul răbdării, prin ticăloşie, demagogie şi persiflare?

Avem astăzi generaţii care NU mai vor să audă de românul Mihai Eminescu, rareori am auzit pe la televiziune vreun mesaj din inima românismului fundamentat pe criteriul eminescian, ba mai mult se pare că este o temere în a se recunoaşte asasinarea domnului Eminescu, aceasta spre a nu mai aminti cu câtă trudnicie a furiei hulitorii se năpustesc împotriva omului Eminescu…

Sunt vremuri în care BOR tace şi edifică, o catedrală cu ziduri reci şi picturi ciudat de neprimitoare pentru trăitori ai Ortodoxiei, un nesfârşit compromis săvârşit cu „clasa politică” fără a mai ţine cont de nevoile mirenilor la nivel de înduhovnicire, turma Ortodoxiei aleargă după cum apucă fie către Petru Vodă fie către Prislop fie către Făgăraş sau Diaconeşti ori către duhovnici care sunt asemnea Părintelui Arsenie Boca… (fiindcă ierarhii chefuiesc între maşini de lux şi „să trăiţi bine” !!)

Sunt vremuri de restrişte îngăduite de Dumnezeu naţiunii române spre mustrarea noastră iar dacă avem la dregătorie infuzii de tiranie şi bătaie de joc este fiindcă înainte de toate genunchii nu îi mai plecăm precum odinioară cu credincioşie sinceră; este fiindcă răutatea, trufia şi lipsa smereniei ne-au adus la pragul celei mai mari sărăcii duhovniceşti, este fiindcă suntem gata oricând să ne părăsim şi să hulim Ortodoxia pentru arginţii unei vieţi „ecumenice” căldicele… frica de Dumnezeu este mult mai slabă decât frisonul faţă de stăpânitorul acestor vremi, iar dragostea de Hristos şi Maica Domnului este mult mai slabă decât iubirea faţă de acest veac al hulei împotriva dreptei credincioşii… dacă ieri se distrugeau Biserici şi închisorile erau pline de disidenţi, astăzi se pare că au ajuns la un alt nivel de bastardizare al românului faţă de propriile valori, ale neamului românesc ţeluri, cel al pierderii sufletelor şi al infestării fiinţei naţionale cu firea de iudă sub influienţa cainiană… aşa ajunge românul să urască România iar străinul îşi freacă mâinile fiindcă mai are un pas până la fărâmiţarea şi dezbinarea românilor atât la nivel teritorial cât mai ales la nivelul fiinţei naţionale…

În ce hal suntem aduşi să ne vedem ţara la cheremul tarabagiilor, care au ajuns să transforme România într-o „peşteră de tâlhari” şi care duc românul în aceeaşi ispită de a nu putea alege româneşte, soluţia românească, ci de a alege mereu prin violenţă, o povară străină, astfel că suntem subjugaţi la aceeaşi rocadă a tagmei care se lăfăie în „legislativ” din ’89 încoace şi care a avut grijă să îşi conserve tarabageala prin săvârşirea planului amăgirii la discreţie către naţiunea română, cu sorginte de pâine şi circ…

Dacă nu ne vom întoarce la bună vreme către dreapta credincioşie şi către Biserica Neamului, sinceri şi cu smerenie, atunci să nu ne mirăm că suntem „supt vremi” şi mai grav să nu ne mirăm că vărsarea de sânge este o pedeapsă iar jugul străinilor este o repetabilă povară…

Neamul românesc mereu s-a salvat prin credincioşie şi smerenie, nu prin vărsarea de sânge şi violenţă, noi nu suntem nici cotropitori de teritorii însetaţi de sânge şi nici făr’ de ţară resentimentari, noi nu L-am răstignim pe Hristos atunci când Cuvântul ne-a fost dăruit, noi suntem neamul românesc, drept credincios căruia Hristos i-a îngăduit să fie aşezat în acest ţinut minunat binecuvântat cu paşii Sfântului Andrei şi ocrotit de Sfânta Maică a lui Hristos…

Hristos şi Maica Sa să ne călăuzească paşii spre rugă în Sfânta Biserică şi nu către drumul cel fără de noimă al pierzaniei prin lumea asta făr’ de DUMNEZEU!!!