heaven, m-a impresionat istorisirea ta. Atât tu, cât şi Yasmina, faceţi dovada că vă pasă şi de oameni, şi de animale. Mi se pare că aşa trebuie să fie orice creştin. Ascultam, ieri, un cuvânt al părintelui Galeriu, care, citându-l pe sf. Dionisie Areopagitul, spunea că cele inferioare se află (cu dorul lor) în cele superioare mai mult decât în ele însele. De aceea un animal bolnav, rănit, flămând, îşi va căuta „mântuirea” în om, aşa cum omul şi-o află în Dumnezeu.

Mărturisesc că şi eu am învăţat multe de la animale şi, cu speranţa de a nu sminti pe cineva, pot spune că sunt mult asemănătoare nouă sub aspectul manifestărilor de bază, dar şi ca răspuns la afecţiunea oferită. Asta nu înseamnă, însă, că nu mai fac diferenţa între om şi animal.

Există şi persoane ca cele pe care le-a observat Alin. Dar nu faptul că iubesc animalele le face să urască oamenii, ci invers: din cauză că sunt mereu dezamăgite de oameni, neputând ierta, având aşteptări neîmplinite din partea lor, îşi îndreaptă spre animale afecţiunea (ele nu dezamăgesc niciodată, de la ele nu aştepţi mai mult decât îţi pot oferi).

Cât priveşte mila faţă de cei muşcaţi (mai ales când e vorba de copii), este evident că situaţia nu trebuie să rămână ca atare. Dacă tot suntem pe un forum creştin, ar trebui să căutăm soluţii din perspectiva a ceea ce este şi ce nu este păcat. Cum omului i s-a dat stăpânire peste vieţuitoare (cu milă, însă, după modelul Părintelui ceresc), nu cred că este păcat eutanasierea (în fond, ea se aplică şi puilor abia fătaţi). Dar este păcat chinuirea lor. Deci, cum am mai spus, contează felul în care se face.

P.S. Cred că iritarea multora faţă de iubitorii de animale se datorează exceselor pe care le fac mulţi, tratându-le ca pe nişte copii răsfăţaţi. Totuşi, cred că asta ar trebui să constituie un alt subiect.