heaven, m-a impresionat istorisirea ta. Atât tu, cât și Yasmina, faceți dovada că vă pasă și de oameni, și de animale. Mi se pare că așa trebuie să fie orice creștin. Ascultam, ieri, un cuvânt al părintelui Galeriu, care, citându-l pe sf. Dionisie Areopagitul, spunea că cele inferioare se află (cu dorul lor) în cele superioare mai mult decât în ele însele. De aceea un animal bolnav, rănit, flămând, își va căuta „mântuirea” în om, așa cum omul și-o află în Dumnezeu.
Mărturisesc că și eu am învățat multe de la animale și, cu speranța de a nu sminti pe cineva, pot spune că sunt mult asemănătoare nouă sub aspectul manifestărilor de bază, dar și ca răspuns la afecțiunea oferită. Asta nu înseamnă, însă, că nu mai fac diferența între om și animal.
Există și persoane ca cele pe care le-a observat Alin. Dar nu faptul că iubesc animalele le face să urască oamenii, ci invers: din cauză că sunt mereu dezamăgite de oameni, neputând ierta, având așteptări neîmplinite din partea lor, își îndreaptă spre animale afecțiunea (ele nu dezamăgesc niciodată, de la ele nu aștepți mai mult decât îți pot oferi).
Cât privește mila față de cei mușcați (mai ales când e vorba de copii), este evident că situația nu trebuie să rămână ca atare. Dacă tot suntem pe un forum creștin, ar trebui să căutăm soluții din perspectiva a ceea ce este și ce nu este păcat. Cum omului i s-a dat stăpânire peste viețuitoare (cu milă, însă, după modelul Părintelui ceresc), nu cred că este păcat eutanasierea (în fond, ea se aplică și puilor abia fătați). Dar este păcat chinuirea lor. Deci, cum am mai spus, contează felul în care se face.
P.S. Cred că iritarea multora față de iubitorii de animale se datorează exceselor pe care le fac mulți, tratându-le ca pe niște copii răsfățați. Totuși, cred că asta ar trebui să constituie un alt subiect.
Last edited by N.Priceputu; 03.02.2012 at 08:57:28.
|