Iisus in celula
de Radu Gyr

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat după El în celulă,
Si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte, Argintându-I pe mâini vechi spărturi.
M-am ridicat de sub pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Si mi-a făcut semn ca să tac...
A stat lângă mine pe rogojină...

- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,
Parcă purtase lanturi, cândva...
Oftând, Si-a întins truditele oase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpătână,
Si misunau păduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri..
Eram în celulă si era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cătui.
M-am pipăit, si pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...