Ce coincidenta... Si pe-al meu tot Teodor il cheama si cu adevarat simt ca e un "Dar de la Dumnezeu".
Spuneam pe un alt topic ca prin el, Dumnezeu a vrut sa ma scoata pe mine din mlastina pacatelor...
Si apropo de rugaciunea impreuna, ca si tine, am invatat de la el sa NU trec peste pasaje importante de rugaciune. Vazuse la Buciumeni de atatea ori cand ramanea acolo peste noapte, cum se roaga maiculele si ce rugaciuni de seara spun. Era atat de dornic sa citeasca neaparat acele fragmente ("Mainile tale m-au facut si m-au zidit..."), incat imi venea sa plang in acele momente, nu stiu daca de bucurie sau de pacatele trecutului meu fiindca nu meritam sa simt ceea ce simteam!...
Dar... daca in preajma lui sunt deschis, nu cred ca as fi in stare sa ma rog impreuna cu celalalt fiu sau cu sotia. Cu ei e altceva, si ei se roaga si nu se feresc atunci cand o fac, dar parca lipseste dorinta de a o face cu totii odata. La biserica e altceva!
Cu cel mic (Teodor) relatia noastre e ceva mai mult decat tata-fiu. Eu sunt si prietenul lui, si fratele lui, si confidentul lui si indrumatorul lui. Uneori trec ore cand ne "jucam", ne luptam, ne tachinam... Iar asta de cand era un ghemotoc mic. Daca il cert, o fac cu blandete, daca il mangai, o fac din privire... Si simt ca si-ar da totul pentru bucuria celorlalti... Iar asta nu e doar parerea mea de parinte... In Londra, i s-a inventat un premiu special pentru el: "Cel mai entuziast copil din scoala!" ...