Fiecare dintre noi este incredintat ca detine un adevar si in numele acelui adevar, isi spune deschis parerea, respectand-o in acelasi timp si pe-a celorlalti. Oricum, adevarul nu-l detin eu si nici tu, asa cum vrei sa lasi impresia. Fiecare caz e izolat, iar eu pot sa-ti spun despre aceiasi sfinti ai inchisorilor ca ar fi dat orice sa se poata ruga impreuna... Daca era imposibil, nu inseamna ca asa voiau sau asa trebuia. In fiecare familie e altceva. Unii stau inghesuiti intr-o singura camera, altii cine stie din ce motive le ingaduie Dumnezeu sa se roage cu folos impreuna, fara sa fie in nu stiu ce secte. Dar daca duhovnicul ne da incredere ca facem bine ce facem, parerea ta nu stiu cat mai conteaza. Nu pentru ca n-ai avea ce spune, ci fiindca aduni doar subiectiv, fara sa pui suflet, dragoste si intelegere, ca despre smerenie, n-are sens sa mai vorbim.

Nu stiu la ce barbatie te referi. Ceea ce faci tu e departe de a putea fi numita astfel.