În prealabil postat de CelMandru
Frate, ai dreptate. Asta voiam să spun și eu. Dar se pare, că din nepricepere, nu am reușit să mă fac înțeles. Iartă-mă! Nu am intenționat să am un stil pamfletar. Iar ce am scris, am vrut să fie spre atenționare, nu spre ocară. Atenționarea că mai există un alt exemplu, care nu mai fusese menționat înainte, și pe care să încercăm să-l dezbatem cu calm, cu discernământ.
De aici am pornit. M-am gândit și eu la primul exemplu care mi-a venit în minte, în care un om nu poate fi singur. Din păcate, nu am fost în stare să mă duc cu el până la capăt. Până la sfinții închisorilor comuniste.
Iarăși, îmi pare puțin rău că nu m-am făcut înțeles. Iertare! Am crezut că e lesne de înțeles că nu e vorba de o rugăciune rostită cu voce tare, ci una mentală. Rostire în gând, mai întâi, așa cum poate, căci pân la inimă, studentul meu o mai avea de lucrat săracul, că vorba aceea, nu e cu cuțitul la os.. nu e la carceră, în frig și în mizerie. Dar lui tot i se pare că nu are liniște. Nu? Cum să nu i se pară? Că doar toți căutam liniștea la rugăciune. Și dumneata spuseși adineauri "Sa-ti cauti un colt unde este liniste , unde te poti linisti si tu , te poti aduna, concentra". Acuma, discuția era, în cazul în care nu se poate. Este clar că rugăciunea trebuie făcută în orice condiție, și bineînțeles că cel mai bine este să fie tainică. În inimă.
Ceea ce am vrut să spun, ca și dumneata, este că nu trebuie căutate scuze ca să te rogi. .
|