Cred că e nevoie şi de rugăciune colectivă, şi de rugăciune individuală. S-a vorbit de multe ori de „biserica de acasă”, însemnând că omul trebuie să plece de la liturghie, de la rugăciunea comună ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru jertfa Sa, şi să o continue acasă, în familie, între vecini şi colegi. Deci dacă Biserica reprezintă (sau trebuie) comuniunea întru Hristos a celor ce se roagă şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, nu trebuie ca şi familia să reprezinte acelaşi lucru? Eu tare mă tem de individualism, care e spiritul ce pare să cuprindă tot mai mult lumea actuală, mai ales în oraşe. E trist că ne ducem şi ne întoarcem singuri de la Biserică şi că, de multe ori, aşa petrecem şi în familie.