Eu sînt mai mult pentru rugăciunea de laudă și de mulțumire, mai puțin pentru cea de cerere. Știe Domnul ce avem nevoie.
De aceea uneori cînd o iau pe Teodora în brațe să o plimb prin cameră, așa, ca la patru luni jumate, îi spun: haide Teodora să ne rugăm. Și zic așa: Mulțumim Ție Doamne Iisuse Hristoase că sîntem cu toții sănătoși, îndeosebi Teodora cea micuță, care nu s-a îmbolnăvit niciodată. Mulțumim că avem o casă unde să locuim, că e călduț și bine, că avem ce mînca, mulțumesc pentru serviciul pe care l-am primit de la Tine. Și apoi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvîntată ești tu între femei și binecuvîntat este rodul pîntecelui tău, că ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre. Îți mulțumim că pentru rugăciunile tale cele preaputernice ne este nouă bine și că ne aduci mare ajutor prin mijlocirile tale.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne și ne mîntuiește pe noi toți de tot răul. Amin.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4
Ascultați Noul Testament ortodox online.
Last edited by Florin-Ionut; 06.02.2012 at 13:02:16.
|