În prealabil postat de glykys

Si eu sunt de parerea lui Lucian. M-as putea marita cu un barbat mai ateu, mai caldicel, bine, nu cu o persoana de alta confesiune, asta nu, si nici cu un hulitor! Prefer asa decat cu unul asa-zis ortodox, care sa aiba impresia ca daca e barbat, poate sa faca ce vrea, un ipocrit plin de ifose, asemanator fariseului. O asemenea atitudine mai mult mi-ar diminua credinta decat mi-ar spori-o. De altfel, ortodocsi traitori de varsta mea am intalnit foarte putini, ba chiar unul dintre ei ar vrea sa se calugareasca (sper sa nu citeasca pe aici). Fireste insa, prefer un om de caracter cu conceptii ortodoxe, dar sanatoase. Pe acelasi loc cu credinta stau faptele, deci caracterul. Cu un caracter defectuos sub poleiala de credinta nu ai ce face, nu ai ce construi. Degeaba citeste el Filocalia, cand e mandru, lenes si centrat numai pe nevoia lui de mantuire, care e si asta o forma foarte subtila de egoism. Adica nu zic ca nu poate deveni alt om - mai greu - dar nu vreau sa imi leg viata cu a lui, numai pe acest considerent, ca e crestin. Plus ca trebuie sa ne intelegem si in lucrurile marunte, safie intelegere, nu cearta. Ca daca nu ne intelegem aici, cum ne vom intelege in cele mari?

Deci razboiul e cu noi insine, nu cu celalalt.
Cad citesc topicuri ca astea, ajung sa dau slava Domnului ca nu sunt maritata.
Dupa cum am citit si retinut de pe forum o vorba a sotului Annei21, noi nu ar trebui sa incercam sa ne mantuim pe spezele sotului / sotiei! Sa nu ii folosim ca instrument de mantuire! Nu mai ajungi sa il vezi ca pe o persoana cu insusiri proprii, cu liber arbitru, ci ca unul care nu stie nimic si care trebuie indoctrinat. Dragoste si crestinism cu de-a sila nu se poate! Trebuie respectat liberul arbitru! Tocmai in asta trebuie sa stea dragostea: