Sora Lore, va multumesc pentru cuvantul bun, plin de compasiune calda. Imi face bine, cata vreme traim ca oameni intre oameni.
Spovedania publica e pentru mine un concept oarecum strain, desi am fost foarte atent la cartile lui Dostoievski, care practic imi pare ca a militat pentru asta.
Spun strain, deoarece eu cred ca Spovedania este o Taina si se petrece doar sub Epitrahil. Orice altceva e, daca vrem, cel mult marturisire intre oameni, mai exact impartasire, de la om la om. Spovedania, in schimb, este marturisire inaintea Domnului.

Altminteri, si aici e rezistenta mea fata de gaselnita lui Dostoievski (pe care de fapt il resping cu tarie in acest punct), altminteri incepem sa credem ca Dumnezeu e raspandit in mod egal si nediferentiat peste tot in oameni, ca, nu-i asa, ce nevoie mai avem de Spovedanie cata vreme putem sa ne marturisim semenilor nostri indumnezeiti. Erezie, spun eu. Hula, as putea adauga. O asemenea pozitie nu pot accepta cu nici un chip.

Dar sa dezvaluim anumite lucruri din viata personala, asta are un anumit rost si poate fi de folos tuturor. Daca exista desigur bunavointa si receptivitate curata.
Pe unii insa ii sperie puternic sinceritatea. Cand cineva se tine intr-o oarecare onestitate si vorbeste pe sleau despre sine, risca reactii de panica violente din partea celor cu un anumit soi de dificultati personale. Iata, este un mecanism tipic: copilul speriat dinlauntrul celui care afla un lucru surprinzator, este aparat imediat de un parinte interior dominant, dictatorial, extrem de rigid si normativ. Aceasta se exprima prin atacuri furibunde la adresa oricarui om care detine puterea dezvaluirii de sine.
Dar fara dezvaluire nu putem trai nici intimitatea, nici prietenia, nici dragostea. Unii oameni pot trai si fara aceste lucruri. Au in loc surogate. Altii insa nu pot trai omeneste in afara intimitatii si a altor forme de relatii apropiate (prietenia, dragostea). Si apare mereu un conflict intre cele doua tabere.
Cei puternici insa inteleg vulnerabilitatea ascunsa a celor mascati. Si o depling. Si se tin la distanta pentru a nu provoca rani inutile. Mai ales daca sunt doritori sa cultive pacea si folosul pentru aproapele. Uneori insa nu poti banui unde si cine si cat va sari ca ars. Nu stii daca o vorba elementara (de pilda ca acum e trecut de miezul noptii) nu va declansa la unul un atac furibund asupra ta. Si atunci ce sa faci? Sa te ascunzi sub plapuma? E desigur o varianta, mai ales pe viscolul asta...:)
Totusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii reusesc sa construiasca cu vremea un acord, daca nu din dragoste pentru aproapele, daca nu din frica de Dumnezeu, macar pentru a nu se trezi in postura de a stapani, ca Ivan cel Groaznic, peste un oras gol.

Asa cum ati constatat, unii oameni au trecut peste postarea mea, altii s-au oprit si au gasit-o folositoare iar altii au sarit ca arsi. Ce sa facem... suntem oameni, asadar nu toti alegem sa reactionam identic, desi textul este unul si acelasi.

Eeei, in Romania nu reusim sa invatam convietuirea...Acceptarea alteritatii ne da frisoane... Boala veche... La noi sinceritatea si marturisirea risca imediat sa te puna la zidul infamiei. Cine castiga? Habar n-am.

Ce sa fac acum, dupa ce s-a aprins iar un foc de paie... Sa cer iertare tuturor, desigur si sa fiu atent la pocainta mea. Ca viata unui ortodox, sa fim seriosi, ce altceva poate sa insemne?
Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece si peste viscolul de afara si peste furtunile dintre noi. Iar de focul din noi, doar BUnul Dumnezeu cred ca ne poate curata, cu Focul Sau Sfant.
Faca-se Voia Lui! AMIN+