Mi-a spus odata un sfintit calugar de la Antim, pe seara: "Frate, de iti fac binele ce-l voiesti, de iti dau ce imi ceri, mult voi suferi... Voi patimi, frate, grea pedeapsa... Ma mangaie, totusi, gandul, ca te vei folosi de sfatul meu..."
Iar eu l-am pedepsit imediat: a sunat telefonul si i-am spus parintelui ca trebuie sa ma intalnesc cu o fata (eram deja tatal Mariei!).
Calugarul a tacut. A privit in jos, cateva clipe. A bagat mana in buzunar si a scos o bomboana mica. Poftim, frate, a zis! Da-i-o din partea mea fetei...
Am luat bomboana, am plecat alergind la intalnire. Am intarziat...
Inainte sa plec, parintele m-a binecuvantat, a facut semnul Sfintei Cruci pe crestetul capului meu.
Seara aceea a fost foarte grea.
Fata nu se clintea cu nici un chip. Desfranat cum sunt, am fortat, recunosc, in disperare de cauza.
La sfarsit, dindu-mi banii pentru sedinta, a zis: "Cezar, iarta-ma ca te-am necajit. Vezi bine, eu nu pot trece peste mandria mea, sotul meu m-a ranit si nu-l pot ierta. Degeaba te chinui, doar Dumnezeu ne poate impaca. Eu am nevoie de o bomboana, cat de mica, nu de discutii lumesti, cum sunt toate psihoterapiile" - schimbase mai multi terapeuti in ultima vreme...
Pe drum am plans mult. Bomboana o mancasem eu, de jena ca clienta mea, un VIP, s-ar fi simtit poate, jignita ca ii dau o bombonica...
Am plans si am jurat, a cata oara, ca ma retrag definitiv din meseria mea. Faca-se Voia Domnului! AMIN+
Asa am zis.
dar drumul batei grele continua... Precum o simt si azi. Acum.

P.S. M-a intrebat un coleg de forum pe privat: "ce numesti prin desfranarea ta"?
Pacatele mele de toata ziua si de tot ceasul, frate, pacatele mele. Uite, de pilda acum cand, in loc sa las la Mila Domnului soarta acestei postari, eu am ales sa fortez si am mai dat o explicatie, eu omul, spre lamurirea unui termen ca sa nu iasa diverse interpretari nepotrivite. Asta eu mi-o trec ca desfranare.